Cine apără Timisoara?
Din club cu perspective europene, Timişoara a ajuns obiect de şantaj şi instrument de presiune. De ce? Pentru că Iancu a păcătuit prin imprudenţă. Cînd a preluat clubul, i-a neglijat cu totul cartea de identitate. Istoria şi simbolurile. E ca […]
Din club cu perspective europene, Timişoara a ajuns obiect de şantaj şi instrument de presiune. De ce? Pentru că Iancu a păcătuit prin imprudenţă. Cînd a preluat clubul, i-a neglijat cu totul cartea de identitate. Istoria şi simbolurile. E ca şi cum ai cumpăra un corp fără suflet. Sufletul lui Poli, în condiţii misterioase, a rămas în buzunarul lui Zambon. Un profitor pe care nu metoda ori stilul, ci doar accentul italian îl deosebeşte de profitorii autohtoni.
De data asta, Iancu s-a arătat mult prea încrezător în dreptatea pe stil românesc. Şi n-a prezentat la timp dovezile la Tribunalul din Lausanne. Hotărîrea acestei instanţe, pronunţată în decembrie anul trecut, este definitivă şi prevalează asupra instanţelor interne. Inclusiv asupra Curţii de Arbitraj pentru Fotbal (CAF), care i-a dat cîştig de cauză lui Iancu.
Acum e prea tîrziu. TAS-ul n-are degeaba sediul în Elveţia. Nu judecă o speţă de două ori. O dată şi bine. Judecă pe ceas, nu stă cu anii pîndind în zare pînă apare Iancu să-şi apere clubul. Degeaba dă acum magnatul vina pe federalii care i-au sugerat ”ciocu’ mic şi joc de glezne”. Nu schimbă nimic.
Cazul se complică de la zi la zi, ca o liană de hîrtii şi măgării. La şantajele cinice ale lui Zambon, Iancu răspunde cu şantaje economice. Retrage echipa din campionat, n-o mai susţine, o mută în alt oraş, vinde tot etc, etc. Variante care mai de care mai delirante şi cacofonice.
Cei mai loviţi de absurda gîlceavă sînt fanii lui Poli. Echipa lor de suflet e tîrîtă de pe o tejghea pe alta, în nişte trocuri de coşmar. Fiecare îşi apără interesul, FRF vrea relaţii bune cu UEFA, Zambon vrea un chilipir gras, Iancu vrea să rămînă cu banii şi imaginea, Iacov, zor nevoie, vrea răzbunare. Unde e interesul echipei? Cine-l apără?
Cum de atîţia oameni versaţi în legi şi regulamente, antrenaţi în meciurile cu justiţia, oameni care conduc ditamai companii au scăpat din vedere un lucru atît de la vedere, cum sînt culorile? În loc să se stropşească incontinent, ar trebui să caute o soluţie de urgenţă şi de bun-simţ. S-o caute el, nu Kassai, Lupescu sau tata Blatter. Nici jucătorii lui Poli, nici publicul timişorean nu merită să fie sacrificaţi pentru că Zambon a tratat cu sictir CAF-ul, iar Iancu a tratat cu sictir TAS-ul. Nu merită să fie miştocăriţi de nişte scîrţa-scîrţa la Parchet!
“Îmbogăţiţii de război”, „les nouveaux riches” de după ‘89 trebuie să ţină cont că azi n-ar avea nimic, nici cluburi, nici rafinării, nici televiziuni la care să apară, dacă locuitorii acestui oraş nu înfruntau dictatura. Să nu încerce să impună altă dictatură, a banilor şi a tupeului. Numele acesta, Timişoara, nu e o afacere oarecare, e o stare de spirit. La nevoie, o stare de spirit revoluţionar. Timişorenii nu trebuie subestimaţi. Au mai încercat unii. Şi au sfîrşit destul de prost.
Au contribuit: Maria, Victor, Paul Andrei, HreanViola, Andrei, Iulian, Alex, EU frustrat, Vogel, Rambo, Soryn, Simplu Suporter, No Shame, Cor, Blue Aztec, Poison, MariusS, Gelu, Radu, Timişorean, Dany, FlorinR.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele