Dura lex, sed CEx

Comitetul Executiv a găsit, surpriză!, o soluţie de compromis cu normele UEFA „Amenzile luate de FRF nu mai contează cînd vezi 8.000 de oameni care ies în stradă”, s-a înduioşat Mircea Sandu, după şedinţa Comitetului Executiv, în care s-a schimbat […]

Comitetul Executiv a găsit, surpriză!, o soluţie de compromis cu normele UEFA

„Amenzile luate de FRF nu mai contează cînd vezi 8.000 de oameni care ies în stradă”, s-a înduioşat Mircea Sandu, după şedinţa Comitetului Executiv, în care s-a schimbat sistemul de licenţiere. Se vor aplica noile reguli retroactiv? Probabil că da. Vor rămîne Gloria şi Timişoara în Liga 1? Probabil că da.

Altfel, la ce bun atît efort vizionar şi elan conceptual la nivel de „comitete şi comiţii”? În traducere românească, normele UEFA sună aproape de nerecunoscut. Nici o decizie nu e definitivă, nici o regulă nu e bătută în cuie.

La urma urmei, corectitudine cu forţa nu se poate. Totul poate fi tălmăcit şi răstălmăcit, pînă se ajunge la o variantă convenabilă. Şi pentru Jean Pădureanu, şi pentru Marian Iancu, şi pentru relaţiile cu UEFA.

Dacă Mircea Sandu s-ar fi îngrijorat din timp pentru cei 8.000 de oameni care au ieşit în stradă, n-ar fi tolerat zburdălnicia financiară a cluburilor. N-ar fi închis ochii, n-ar fi împins răbdarea UEFA peste limitele regulamentului.

De cîte avertismente a fost oare nevoie, de cîtă presiune, pentru ca Federaţia să ia decizia eroică de a ţine cont de reguli? „Acum trei ani, toate echipele din cupele europene, mai puţin CFR Cluj, au avut probleme de licenţiere. Erau notate cu roşu în toate caietele!”, explică Mircea Sandu. Între timp, UEFA s-o fi săturat s-o facă pe dirigintele şi să lase corigenţi pe capete din campionatul României. Presiunile au crescut, au crescut şi amenzile. Nu suficient încît să-l scoată din ritm pe şeful FRF.
La intransigenţa Nyon-ului, Bucureştiul răspunde cu tradiţionala inventivitate românească. Nu corespundem sistemului de licenţiere? Îl schimbăm. O soluţie de compromis, al cărei mesaj e clar, şi pentru cluburile care-şi plătesc datoriile, şi pentru cluburile care scot mii de oameni în stradă: regulile sînt facultative. Dura lex, sed flex.

Legea trece prin oameni şi oamenii din fruntea fotbalului românesc sînt extrem de permeabili în această privinţă. Normele UEFA trec ca prin brînză.

Nici o umbră de rigoare. Flexibilitate pe toată linia. Nu e vorba despre faptul că federalii nu cunosc legea. O cunosc prea bine, fiecare fisură în text, fiecare pauză de intonaţie. Între punct şi virgulă, găsesc întotdeauna loc de-ntors. Lui Viorel Duru şi celorlalţi experţi din Comitetul Executiv li se poate reproşa orice, numai necunoaşterea regulamentelor, nu.

Fireşte că 8.000 de oameni în stradă înseamnă ceva. Dar au ieşit oameni în stradă şi cînd a falimentat Fiorentina şi, mai de curînd, cînd au fost excluse din Europa Portsmouth, Levski sau Iraklis. Înainte de a poza în lider de sindicat al suporterilor, Mircea Sandu trebuie să-şi aducă aminte că e un funcţionar ales şi desemnat să vegheze la aplicarea regulamentelor interne şi internaţionale. Iar aplicarea asta nu se face după criteriul popularităţii.

Acum, amenzile luate de FRF nu mai contează. Sperietura de după cazul Craiovei a trecut. Încă puţin curaj şi Mircea Sandu ar fi spus-o pe aia dreaptă, haiducească: „Ne persecută UEFA, dom’le!”. Oricum, ar fi nevoie de o cantitate industrială de amenzi pentru ca Federaţia să se cuminţească.

Numai că UEFA nu procedează aşa, repetitiv şi ineficient. Pe lîngă amenzi, mai are şi alte variante de convingere. Excluderea din competiţiile pe care le organizează, de exemplu. Nu s-a mai întîmplat decît o dată, demult, cu Anglia, şi nu din pricini de licenţiere. Dar, judecînd după excesul de originalitate în materie de reguli, vocaţia fotbalului nostru pare să fie crearea de precedente.