Pancu, erou al muncii
Rapidul şi-a recuperat vîna de aur din propria arhivă
Daniel Pancu a marcat un gol, iar şefii din Grant au dat asigurări că-i oferă o funcţie în cadrul clubului. O reacţie de panică formală. Un zor vinovat de a arhiva […]
Rapidul şi-a recuperat vîna de aur din propria arhivă
Daniel Pancu a marcat un gol, iar şefii din Grant au dat asigurări că-i oferă o funcţie în cadrul clubului. O reacţie de panică formală. Un zor vinovat de a arhiva simbolurile, care spune ceva tocmai despre simboluri: se împuţinează.
Ce-i drept, nu e doar un gol în derby-ul cu Steaua, e un gol minunat. O scînteie de gol. Rada a dus entuziasmul şi mai departe: „Pe Pancu l-aş ţine pe teren şi mort! Am crezut în el pînă la capăt”. Şi dincolo de el, se pare.
Exceptînd cuvîntul „mort”, sună a compliment. Şi pentru jucător, şi pentru antrenor. În noiembrie, Pancu ataca porţile din campionatul judeţean, la echipa a doua a Vasluiului. Hizo n-a crezut „pînă la capăt” în el. De fapt, după o aşteptare de două săptămîni, nu credea că o să mai apară la antrenamente. Lucru de mirare la Hizo, care a antrenat în Giuleşti: n-a înţeles că imprevizibilul face parte din farmecul vieţii.
Şumudică, apoi Rada au avut mai multă răbdare. Păcat că Pancu n-a crezut în el. De atît mai era nevoie. A crezut, dar nu tot timpul, de unde şi traseul intermitent şi deviat de la Sofia la Groznîi. „Are o fragilitate a lui”, cum îl mustra, acum cîţiva ani, Mircea Lucescu, descoperitorul de serviciu.
Uneori, de cele mai multe ori, „fragilitatea” asta s-a dovedit mai tare decît talentul lui Pancu. Alteori, ca în meciul din Ghencea, golul le-a adus aminte celor care se îndoiau sau celor care uitaseră că „ăsta e fotbalist!”.
Există astfel de exemplare. Pare mai greu de crezut în fotbal, pentru că e joc şi solicită mai mult hazardul. Dar există astfel de jucători care fac tribunele să exclame: „Ăsta-i fotbalist!”. Jucători la care talentul e un fel de automatism. Orice ar face, se trezesc marcînd un astfel de gol, cum se trezesc pictorii proiectînd catedrale pe colţul mesei.
Este foarte probabil ca Pancu să fie un pietroi de gîtul echipei zece meciuri din nouă (adevăr statistic!!!), dar e un pietroi cu vinişoare de aur. Rada şi alţii au văzut şi au crezut, Hizo şi alţii – n-au văzut, pentru că pe ei îi interesa urgent cărămida, materialul de construcţie, nu zăcămintele de metale rare. „Nu sînt eroul Rapidului. Am muncit pentru victoria asta, pentru că sîntem într-o situaţie foarte grea”. Pînă trece greul, dar nu mai tîrziu!, munca e noua boemă din Grant.
Pancu nu e eroul, e fotbalistul Rapidului. Să-l ai în echipă ţine de mistica şi de estetica jocului, nu neapărat de stricta necesitate. E moft nostalgic, pentru că aparţine mai mult Rapidului anilor ’90 decît Rapidului de azi. E lux pe pîine intermediară. Sau, ca într-o schiţă a lui Băieşu, e „Mitul lui Sisif” (ce poate fi mai rapidist de atît?) al lui Camus, folosit pe post de greutate la colţul cearşafului de plajă. O capodoperă contra vîntului. Fragilă?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele