Un „feeling” de ogradă
Deoarece „zero este mai mic decît cinci”, conducerea Stelei nu le dă bilete rapidiştilor
Ograda rămîne un spaţiu predestinat senzaţionalului. Un Galapagos al nostru populat de creaturi pe cale de apariţie. La 21 de ani după ce Ion Cristoiu lansa […]
Deoarece „zero este mai mic decît cinci”, conducerea Stelei nu le dă bilete rapidiştilor
Ograda rămîne un spaţiu predestinat senzaţionalului. Un Galapagos al nostru populat de creaturi pe cale de apariţie. La 21 de ani după ce Ion Cristoiu lansa ştirea-bombă despre „găina care a născut pui vii”, o altă specie misterioasă ne confruntă imaginaţia: „puiul legat cu aţă de picioare”, al lui Mihai Stoica.
„Sînteţi din Bucureşti, nu? Aaa! Deci nu ştiţi!”. După această prejudecată „la cald”, managerul Stelei s-a mişcat pe teren sigur. A efectuat conexiunile de rigoare între pui, aţă, Marcel Popescu, finanţatorul din Ghencea şi găinaţul din curte. Cum ar spune un personaj de-ale lui Porumboiu, regizorul: „Voi ştiţi cum se numeşte ce am făcut eu cu voi acum? Se numeşte maieutică, mă!”.
Viaţa satului e „pour les connaisseurs”. Dacă spui că vii de la ţară e ca şi cum ai spune că vii din Brooklyn sau din Dorobanţi. „Puiul legat cu aţă de picioare”, „care uneori fuge, de la steroizi”, aproape a făcut să treacă neobservate porţile închise în nasul suporterilor rapidişti. Mihai Stoica a confirmat că oaspeţii nu vor avea fani la derby. Şi aici n-a mai citat din înţelepciunea populară, ci din mai puţin rafinatul ROAF. La articolul 59, alineatul g, din capitolul „Organizarea jocurilor”, regulamentul prevede următoarele: „La solicitarea clubului vizitator, să aloce pentru suporterii acestuia un număr de bilete reprezentînd maxim 5 la sută din capacitatea totală a stadionului”.
În „maieutica” oficialilor stelişti, conferenţiată de Mihai Stoica, regulamentul se traduce astfel: „Pînă la cinci la sută înseamnă şi zero. Zero e mai mic decît cinci la sută. Dacă sînt întrebat ce «feeling» am, am un «feeling» că nu prea vor lua nici un bilet”. Putea fi mai rău pentru cei 406 nostalgici rapidişti, care vor să vadă derby-ul din tribune. Managerul Stelei putea să-i anunţe că primesc minus 406 bilete, şi-atunci trebuiau să vină cu ele de-acasă.
Regulamentul e prost. Se ştie. Aproape poezie. Ca număr de interpretări, se bate cu „După melci” şi „Alcooluri”. Şefii rapidişti s-au mulţumit cu cele 10-12 invitaţii în loja care nu cîntă. Restul „e treaba ligii suporterilor”. „Legislaţia nu ne permite să ne implicăm!”, a spus Dinu Gheorghe. Ba da, le permite să se implice în schimbarea ROAF-ului, astfel încît să nu mai avem derby-uri pe jumătate surdomute.
Dar şefii de cluburi aleg varianta comodă: asigură liniştea la meciuri asigurîndu-se de absenţa galeriei oaspete. Sau de absenţa spectatorilor, pur şi simplu. Nu e fair-play, e isteţime populară. Aşa sînt scutiţi de investiţii în sisteme de securitate. Apoi tot ei, după ce îi sfidează, ca Mihai Stoica, sau îi lasă de izbelişte, ca Dinu Gheorghe, se miră că suporterii sînt furioşi.
Fanii dornici să vină la derby sînt probabil din Bucureşti. Deci nu ştiu cum e la ţară. La ţară, omul e rege în ograda lui. Îşi face gard, îşi pune turnicheţi la portiţă, să nu-l deranjeze nimeni. Joacă fotbal, leagă puii cu aţă, spionează din reciprocitate capra vecinului, ţine conferinţe de presă „live”, nu dă socoteală nimănui. În jurul ogrăzii, lumea se schimbă. Fotbalul se schimbă. Publicul se schimbă.
PS: Pe vremuri, Steaua strîngea 500.000 de euro din încasările pe un singur meci. Cu Liverpool. Acum strînge minus 2.000 de euro pe biletele refuzate rapidiştilor. La derby-ul cu Dinamo, clubul din Grant a declarat încasări de 30.000 de euro. De la ambele galerii.
Nici un pui nu a fost rănit în timpul redactării acestui articol.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele