Idei în monolog: selecţionerul vs „omul de afară”

După o pauză generoasă de gîndire, Lucescu jr. îi dă replica lui Mircea Sandu Fără legătură cu plecarea lui Şumudică de la Rapid. Selecţionerul Răzvan Lucescu anunţă că n-are de gînd să demisioneze. Explicaţia e stufoasă, de o solemnitate hazlie […]

După o pauză generoasă de gîndire, Lucescu jr. îi dă replica lui Mircea Sandu

Fără legătură cu plecarea lui Şumudică de la Rapid. Selecţionerul Răzvan Lucescu anunţă că n-are de gînd să demisioneze. Explicaţia e stufoasă, de o solemnitate hazlie pe alocuri („toţi marii antrenori au fost huiduiţi”, deci Socrate e muritor) şi presărată de fracturi logice. Ceea ce demonstrează că nu întotdeauna e bine să te gîndeşti îndelung înainte de a răspunde.
Aproape trei săptămîni au trecut de cînd Mircea Sandu îl critica pe selecţioner la scenă deschisă, în Comitetul Executiv. Şi pasa decizia, politicos şi politiceşte, pe umerii fotbalului feminin. „Democraţia” federală ţine loc de buchet de flori sau de costum de Paşte, dăruite de Copos antrenorilor. Lucescu jr. a avut timp, aşadar, să-şi analizeze propria „execuţie” şi să ajungă la o concluzie: „Dacă mi-aş da demisia, aş fi un om laş!”.

Absenţa lui de la Comitetul în care i s-a discutat activitatea se înscrie, probabil, în cadrul actelor de curaj. „Mircea Sandu nu mi-a spus că prezenţa mea este obligatorie!”. Mai era nevoie de astfel de formalisme, cînd se discuta despre munca lui la „naţională”? Dacă nu cumva dezbaterea însăşi a prestaţiei „tricolorilor” în preliminariile Euro 2012 reprezintă culmea formalismului, a birocraţiei şi a altor simptome de autoconservare FRF-istă.

Dacă n-ar fi aşa supăraţi&bosumflaţi&blazaţi, fanii „naţionalei” ar remarca umorul involuntar, care parcă vine la pachet cu mandatul de selecţioner: „Dacă membrii Comitetului Executiv au decis să rămîn, atunci trebuie să merg înainte”. Florescu e convocat pentru că a fost în stagiul de pregătire şi „avea meciuri importante la «naţională»”. Giurgiu de la Galaţi n-a prins lotul pentru că n-are „meciuri importante, sub presiune” cu echipa de club. Dar tot selecţionerul lasă loc de-ntors şi de dat cu capul: „E posibil să fi fost prost inspirat cînd am făcut această echipă”.

Partea bună e că selecţia la „naţională” a evoluat. A depăşit faza aruncării de zaruri şi tinde acum spre un soi de travaliu artistic, care cere maximă linişte. Partea neplăcută e că nu contează. Rezultatele scriu cartea de vizită a unui antrenor, nu vitejiile de după Comitetele Executive. „Pentru un om de afară, tot ceea ce contează este rezultatul. Şi rezultatele pînă acum sînt proaste. Nu am argumente în acest sens”. Pentru milioanele de „oameni de afară”, alias suporterii „naţionalei”, din meciul cu Bosnia contează înfrîngerea. Pentru antrenorul Lucescu jr, contează înfrîngerea.

Pentru piesa din sistemul FRF Lucescu jr., contează interesul celor care conduc acest sistem. Iar interesul ăsta nu e neapărat acelaşi cu al echipei naţionale. De aici şi pînă la a brodi discursuri despre democraţie (de către, sic!, Mircea Sandu) sau despre curaj şi laşitate, drumul e deosebit de ondulat.

Adevăratul curaj înseamnă să înfrunţi realitatea. Evidenţa. Rezultatele. Şi să acţionezi în consecinţă. Vorba unui personaj din western-ul fraţilor Coen: „Totul se plăteşte pe lumea asta. Numai graţia divină e gratis!”.

Dar poate Lucescu jr. pune problema în termeni prea războinici. Poate nu e neapărat vorba de curaj şi de laşitate. Poate e vorba de un eroism mai puţin confortabil, cum ar fi luciditatea.

Într-un interviu din februarie, Raymond Domenech mărturisea că regretă că n-a demisionat după lamentabilul Euro 2008 al Franţei. „Mi-a lipsit luciditatea. M-am întrebat apoi de ce oare nu m-a obligat nimeni să demisionez”. Iată o întrebare folositoare pentru mulţi dintre antrenorii care au trecut pe la „naţională”. Şi, tardiv, pentru Şumudică.