Ghencea pietonal
Jucători de Steaua sînt mulţi, antrenor de Steaua e numai unul.
Ce înseamnă „jucător de Steaua”? Acum că se dezbate aprins despre valoarea lotului din Ghencea şi despre responsabilităţile pentru un sezon în care s-au perindat cinci antrenori pe bancă, […]
Jucători de Steaua sînt mulţi, antrenor de Steaua e numai unul.
Ce înseamnă „jucător de Steaua”? Acum că se dezbate aprins despre valoarea lotului din Ghencea şi despre responsabilităţile pentru un sezon în care s-au perindat cinci antrenori pe bancă, se impune o definiţie de lucru. Neînţelegerile sau confuziile asupra sensului expresiei „jucător de Steaua” ar putea prelungi în loc să rezolve criza roş-albaştrilor.
Prima cerinţă pentru ca un jucător să fie „de Steaua” este să fie jucător de fotbal. În legătură cu acest detaliu, probabil există deja un acord unanim. De la patroni pînă la copiii de mingi, toţi vor să vadă meciuri în Ghencea, nu pariuri cu Dumnezeu.
Mai departe, trebuie lămurite unele ştersături şi adăugiri din fişa de identitate a clubului. Ce înseamnă Steaua – acum, acum 25 de ani, peste 25 de ani? Acum, definiţia de dicţionar ar suna cam aşa: Steaua este o echipă de locurile 4,5,6 din clasamentul Ligii 1. Dacă e un dicţionar bun, explicativ, etimologic, va preciza că în ultimele sezoane, Steaua şi-a propus constant Liga şi campionatul. De realizat, a realizat multe schimbări de tehnicieni şi un trafic impresionant de angajaţi pe bancă şi în vestiare. Dacă e o enciclopedie, un Larousse, o Britannica, un „The Guardian”, va conţine şi o rubrică dedicată finanţatorului pitoresc, dar toxic. Produs al unei epoci, al unei societăţi, al unui showbiz etc, etc.
O definiţie pe termen lung arată că, în ultimii ani, Steaua se recomandă drept echipa la care lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Valoarea ei oscilează între miliarde de euro şi un leu. La fel şi valoarea lotului, la fel şi valoarea tehnicianului care s-a nimerit pe bancă. Poţi spune fără mult timp de gîndire ce înseamnă jucător de Barcelona (extraterestru, Roswell, cercuri în lanurile din La Masia). Poţi defini ce înseamnă jucător de Oţelul (albină blindată) sau de Astra (profesionişti adaptaţi la mediu), de Dinamo („Ze pleiăr”), de Urziceni („ne-am strîns în staţia de autobuz”, by Apostol) sau de Rapid (acarul Păun, cu temperament de artist). Dar „jucător de Steaua” persistă în vag, între „ţeapă” şi proiecţie tiribombică de sine.
La limită, lipsa unei definiţii poate ţine loc de definiţie. Iar lipsa de sistem ţine loc de sistem. Dar „la limită” înseamnă la limită. Avarie. Olăroiu, Protasov, Zenga au avut loturi mai subţiri decît cel actual, dar rezultate incomparabil mai consistente. Pentru că nu jucătorii – de Steaua, de ne-Steaua – lipsesc, ci gîndirea care să-i facă să joace laolaltă, ca echipă.
Înainte de a-i judeca pe Burdujan, Onofraş, Bilaşco, Dică (lista rămîne deschisă, nu?), trebuie judecat contextul. Sînt profesionişti care activează într-un sistem de amatori. Nu e o scuză, e un fapt. Începînd de la contracte şi terminînd cu apostrofările „live”, condiţia lor, a jucătorilor de Steaua, tinde spre condiţia pietonilor sau şoferilor care trec, la un moment dat, pe lîngă stadionul din Ghencea. Oricine traversează strada prin zonă poate fi suspect că e „jucător de Steaua”.
Despre antrenorii de Steaua nu se vorbeşte. Unii spun că nu există aşa ceva şi că nu i-a sunat nimeni pe bancă, de cînd au venit la club. Alţii spun că antrenorul de Steaua e numai unul, un „gentleman, un senior”, cum îl definea Ilie Dumitrescu.