L-a redescoperit pe Raţ!

Noroc că Lucescu îşi iese din fire! Altfel l-am confunda cu o statuie în mărime supranaturală Aţi văzut DVD-ul cu Hagi? Pe la Volumul 2, „Cluburile”, ţi se apleacă de atîta măreţie. Goluri după goluri, după goluri, toate „de generic”, […]

Noroc că Lucescu îşi iese din fire! Altfel l-am confunda cu o statuie în mărime supranaturală

Aţi văzut DVD-ul cu Hagi? Pe la Volumul 2, „Cluburile”, ţi se apleacă de atîta măreţie. Goluri după goluri, după goluri, toate „de generic”, montate pe a IX-a de Beethoven şi pe arii din „Carmen”. Monotonie pură, pentru că perfecţiunea e, s-o spunem pe aia dreaptă, monotonă.

Partea interesantă se consumă în primele 20 de minute, la începuturile carierei. Partea cînd Hagi devenea Hagi şi doar doi-trei oameni, îndeobşte antrenori, l-au remarcat şi l-au extras din pluton. În primele 20 de minute, ai impresia că traseul lui Hagi în fotbal a atîrnat nu de un fir de aţă, ci de o mînă de om. Antrenorii respectivi au rămas modest, în urma copilului din Săcele. Şi-au pus mîna streaşină la ochi ca să-l urmărească strălucind pe stadioanele lumii.

Mircea Lucescu a descoperit cantităţi impresionante de fotbalişti, dar n-a rămas modest, în urmă. A ţinut contabilitatea descoperirilor şi le-a reamintit cui a avut neglijenţa să le ignore. Dacă există un jucător pe care nu l-a descoperit, acela e Raţ. După meciul de la Barcelona, antrenorul Şahtiorului s-a dezis din „off” de rolul de Champollion al calităţilor fostului rapidist.
E o fază care explică, la scara unei crize de nervi, de ce sau de cine s-au temut jucătorii lui Şahtior pe Camp Nou. Dă un indiciu despre teroarea sacră instaurată în jurul lui „Il Luce”. Un mare antrenor. Foarte mare, de aceea discursul din jurul lui ameninţa să ajungă teribil de monoton. Perfecţiunea e, s-o spunem pe aia dreaptă, monotonă. Şi aşa ar rămîne, dacă antrenorul lui Doneţk n-ar scuipa cu obidă pe teren, după un gol al catalanilor, dacă n-ar înjura cu jumătate de gură în româneşte, înainte de a-i uimi pe jurnalişti cu spaniola lui fără accent ucrainean. Şi dacă nu şi-ar umili în direct fotbaliştii, pe care a avut grijă să-i umilească şi finanţatorul Ahmetov, cu prima de un milion de euro sceptici.

Mircea Lucescu e om. Fapt de necontestat. La fel ca şi valoarea lui de antrenor. Noi nu prea ne preţuim valorile. Adică le facem chip cioplit şi ne pierdem în contemplaţia lor. Le cocoţăm pe soclu şi ne închinăm indiferenţi la ele. Noroc că Lucescu îşi iese din fire. Noroc că Lucescu n-a fost de la început Lucescu, mai întîi era un jucător pe care-l certau antrenorii. Sau îi întindeau mîna. E bine de ştiut, să nu ni se aplece de atîta măreţie.