Demonstraţii de forţă

Spectatorii Lyonului şi-au aplaudat „copilul” rătăcitor, Benzema Fotbalul de Ligă produce fapte memorabile, chiar şi în varianta ofensivă ca pescuitul la copcă (sau „riguros defensivă”, zice Mourinho).

La 40 de secunde după ce a fost aplaudat de fanii Lyonului, Benzema, […]

Spectatorii Lyonului şi-au aplaudat „copilul” rătăcitor, Benzema

Fotbalul de Ligă produce fapte memorabile, chiar şi în varianta ofensivă ca pescuitul la copcă (sau „riguros defensivă”, zice Mourinho).

La 40 de secunde după ce a fost aplaudat de fanii Lyonului, Benzema, ingrat, oportunist sau poate doar zăpăcit, a dat gol. Nimic personal. A fost aplaudat şi la sfîrşit. La Lyon, a jucat 13 ani, la Madrid a venit în urmă cu doi ani. Reverenţa a fost reciprocă. „Lyonul m-a făcut ceea ce sînt. Lyonul m-a ajutat să ajung la Real”, a spus după meci.

Cînd a revenit în Ghencea, în ’98, ca jucător al Valenciei, Adrian Ilie a fost primit bine pînă la un punct. „Eram plecat de doi ani. Am discutat cu antrenorul şi am decis să intru pe teren, să-mi fac datoria de jucător profesionist. După ce am dat cele două goluri, am fost huiduit de tot stadionul”, îşi amintea „Cobra”, într-un interviu de acum cîţiva ani. A fost schimbat de antrenor la pauză. Povestea cu morala tristă „eu te-am făcut, eu te huidui” s-a repetat cu fiecare jucător revenit în alt tricou pe arena fostei echipe. „Datoria de profesionist” nu e o expresie prea convingătoare în fotbalul nostru. E şi mult mai nouă decît „trăirile de microbist”.

Sezonul ăsta, spectatorii lyonezi deveniseră zgîrciţi cu reacţiile. Într-un comunicat pe site-ul clubului, conducerea îi ironiza pentru că nu-şi încurajează favoriţii: „Bravo suporterilor noştri, care au recunoscut, în sfîrşit, calităţile jucătorilor Lyonului şi i-au aplaudat!’.  Acum l-au aplaudat generos şi pe adversarul Benzema, nu neapărat pentru gol. Au luat-o personal. Karim e „copilul” lor.

Cînd l-au vîndut la Real, francezii n-au avut sclipirea prudentissimă să-l oblige, prin contract, să nu joace în meciurile directe. Vorbim despre cluburi mari şi despre mize mari. Astfel de precauţii meschine şi umilitoare pentru un profesionist nu se practică prea des dincolo de ţara „Mioriţei paranoice”, vorba lui Leo Şerban.

Ce-ar fi trebuit să facă Benzema, după aplauzele concetăţenilor? Să roşească, să-şi ceară scuze la fiecare atingere a mingii? Tocmai acum, cînd antrenorul îl presează cu Adebayor, un concurent pe post „mai flămînd” decît el? „Regret că n-am jucat de la început!”, s-a oţărît „copilul”, după meci. Lyon l-a făcut ceea ce este, „Mourinho m-a transformat în luptător”.

Memorabile aplauze, memorabilă „obrăznicia” fostului puşti de pe Gerland. Să renunţi zîmbind la un Benzema. Să porţi tricoul de profesionist, peste tricoul de sentimental. Să nu-ţi trădezi echipa care te-a crescut, oricare ar fi presiunile. Adică să-i fii loial jucînd bine. Astea sînt demonstraţii de forţă, atitudini de club puternic şi gesturi din fotbalul adevărat. Mourinho nu s-a înşelat. „Mi s-a părut că văd un veritabil meci de Liga Campionilor”.