Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Şansa noastră?

Chiar dacă găzduim Euro 2024, civilizaţie cu forţa nu se poate

Şeful FRF îşi promovează tot mai insistent ideea organizării unui turneu final în România. Eventual, nu obligatoriu, în parteneriat cu Ungaria. E o idee. A calculat că un turneu […]

joi, 13 ianuarie 2011, 6:31

Chiar dacă găzduim Euro 2024, civilizaţie cu forţa nu se poate

Şeful FRF îşi promovează tot mai insistent ideea organizării unui turneu final în România. Eventual, nu obligatoriu, în parteneriat cu Ungaria. E o idee. A calculat că un turneu final ne-ar costa peste 20 de miliarde de euro. Unii au reacţionat sceptic, alţii, visători la propunerea federală, susţinînd că şansa României la civilizaţie vine de la fotbal. „Un Euro, ce brand de ţară!”, a exclamat preşedintele de la Galaţi.
Organizarea unui turneu final înseamnă un plus indiscutabil pentru imaginea ţării. Discutabil e că şansa noastră la civilizaţie vine de la fotbal. Să sperăm că nu. Pentru că nu despre lipsa infrastructurii este vorba, nu despre lipsa stadioanelor moderne, cu parcări şi baze de agrement. Nu despre lipsa trenurilor de mare viteză, a aeroporturilor sau a autostrăzilor.

S-a vehiculat şi ipoteza antrenantă că ne-am comporta altfel dacă le-am avea. Că într-un decor civilizat, ne-am adapta (doar sîntem adaptabili!) manierele şi n-am mai scuipa seminţe decît în locuri special amenajate. În cazul ăsta, nu ne mai rămîne de rezolvat decît jumătate din problemă: comportamentul din afara arenelor moderne, cu acoperiş extensibil.

Euro 2024 în România e o idee. Îi lipseşte însă suportul concret şi asta o apropie binişor de demagogie. Nu stadioanele, autostrăzile, parcările şi altele asemenea ne lipsesc în primul rînd. Nu despre asta este vorba. Mititelu, patron de club în Liga 1, îi închide poarta antrenorului, care anunţase o conferinţă de presă. Iar antrenorul, Piţurcă, fost selecţioner al „naţionalei”, îl face cu ou şi cu oţet pe patron timp de o oră şi 44 de minute. Nu despre lipsa decorului adecvat este vorba. Pe un stadion de cinci stele sau într-un cătun neelectrificat, cei doi aşi ai argumentului simandicos se vor comporta la fel. N- avem nici un motiv să credem contrariul.

Şi nu este o scenă izolată, nu e o excepţie. Astfel de reglări de conturi peste gard reprezintă regula, norma emanată de civilizaţia fotbalistică guvernată de 20 de ani de Mircea Sandu. Civilizaţia presupune şi altceva decît asfalt şi becuri. De aceea, cele cîteva zeci de miliarde de euro, cît spune şeful FRF că ne-ar costa Euro 2024, ar putea avea o destinaţie cel puţin la fel de civilizatoare. Stăm prost la stadioane, dar la şcoli stăm încă şi mai prost. Jalnic chiar, ca să cităm din neoclasicul Mititelu.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

gaga the third (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2011, 19:10

nu trebuie sa incepem de undeva ? infrastructura este punctul forte al organizarii unui turneu final. nu ne pot civiliza cu forta, dar ne-ar putea obliga la constructia unei infrastructuri solide. nu trebuie sa incepem de undeva ? stiu, e o stare de deznadejde uriasa, dar…nu trebuie sa incepem de undeva 🙂 ?

Iasi (19 comentarii)  •  13 ianuarie 2011, 22:51

Daca ne vom apuca sa contruim pentru un turneu final iar vor aparea firme gen Bechtel care se chinuie de nu stiu cat timp sa termine un kilometru de autostrada. Pacat ca multi din cei care ar fi putut sa schimbe fata Romaniei au plecat. Noi am ramas cu Mititelu, cu Turcu, cu Jiji si alte super talente.

semoa (56 comentarii)  •  14 ianuarie 2011, 12:22

La situatia actuala a tarii si la felul in care a fost administrata economic de 20 de ani,nu vad cum s-ar reusi construirea in 13 ani,a catorva sute de km. autostrazi,a 5-6 stadioane care sa corespunda cerintelor UEFA si inca multe altele.Suntem ultimii din UE la toate capitolele,iar noi vrem ce vrea chielul,tchie cu margaritare.

thejack (51 comentarii)  •  14 ianuarie 2011, 13:30

foarte corect:

tara arde si baba (mircea sandu) se piaptana !

Autostivuitoru (7 comentarii)  •  14 ianuarie 2011, 16:45

Ba ! Civilizatia se face tocmai cu forta … CU FORTA LEGII !!!
Pana nu se va impune forta legii, in fata careia sa nu fie unii „mai egali” decat altii, n-o sa facem altceva decat sa batem apa in piua !
Restul e … can-can.

dan (3 comentarii)  •  15 ianuarie 2011, 15:26

Poate Euro 2099 impreuna cu Bulgaria

Comentează