Arbitrul care a fost Dumnezeu

Nu e grav că Tudor joacă teatru, doar că n-a nimerit rolul

Vasile Avram a aflat cu stupefacţie ceea ce bănuia toată lumea: Alexandru Tudor joacă teatru pe teren. „I-am spus că are momente cînd se schimbă, parcă se dedublează!”, […]

Nu e grav că Tudor joacă teatru, doar că n-a nimerit rolul

Vasile Avram a aflat cu stupefacţie ceea ce bănuia toată lumea: Alexandru Tudor joacă teatru pe teren. „I-am spus că are momente cînd se schimbă, parcă se dedublează!”, a dezvăluit şeful arbitrilor într-o emisiune TV. Tudor nu e singurul arbitru care se joacă de-a actorul. Problema e că se distribuie într-un rol nepotrivit. La capătul celălalt al scării, Bogaciu se mulţumeşte, realist, cu rolul de arbitru. A ratat prima încercare, o ia de la capăt, de data asta, poate mai inspirat, mai cu trăire.

Există şi arbitri care au izbutit mai multe decît Tudor în rolul de Dumnezeu. De fapt, au interpretat rolul ăsta toată viaţa. Enrique Irazoqui a arbitrat, în 2002, marele meci de şah om-maşină Vladimir Kramnik versus Deep Fritz. Cu mulţi, mulţi ani înainte de asta, Irazoqui studia economia în Spania franchistă. Imediat după absolvire, a fost angajat într-o firmă, ca şef la Resurse umane. „O slujbă care m-a îngrozit!”, îşi aminteşte, într-un interviu acordat unui site de şah.

Tînărul Enrique activa în mişcarea de rezistenţă contra regimului Franco. Ca singur vorbitor de italiană, a fost trimis în misiune la Roma, să ceară ajutor de la comuniştii de acolo. În ultima seară, în sufrageria unui poet, Irazoqui şi-a spus discursul despre fraternitate. L-a spus atît de convingător, încît Pasolini, regizorul, l-a rugat să joace rolul lui Iisus în „Evanghelia după Matei”. „I-am răspuns că e nebun şi că am lucruri mai importante de făcut: să aduc fraternitate între oameni!”.

A acceptat, pînă la urmă. Avea 19 ani. „Nu m-am simţit deloc ca Dumnezeu la filmări. Vorbeam cu prietenii, jucam fotbal şi, deodată, mi se cerea să fiu gata, se trăgea două minute şi asta era”. Însă ţăranii din Calabria, unde s-a turnat filmul, o ţineau morţiş că Irazoqui e Iisus. „Aşteptau să fac minuni şi se mirau peste măsură că fumez”.

A jucat într-unul dintre cele mai frumoase filme din toate timpurile, conform cronicilor din toate timpurile. Dar n-a rămas la actorie. A mai apărut doar sporadic, în cîteva producţii, regizate de catalani. Nu s-a întors nici la Resurse umane, a ales alte meserii echivalente cu rolul de Dumnezeu. S-a ocupat de cuvinte, de poveşti, ca profesor de literatură. Şi organizează, din ’79, un turneu de şah pe computer în Cadaques, pe insula lui Salvador Dali. E mai probabil ca Dumnezeu să joace şah decît zaruri.

Marele meci om-maşină Kramnik- Deep Fritz s-a terminat remiză. Dar Irazoqui crede că maşinile n-au, de fapt, nici o şansă, pentru că „inteligenţa umană e haos”. Faptul că sîntem haotici şi mai lenţi în gîndire ne face imbatabili şi inimitabili. Asta e povestea arbitrului de şah care l-a jucat pe Dumnezeu. „N-am mai citit Biblia de mulţi ani. Timpul a trecut, au început să-mi cadă dinţii, mi-a albit părul, şi oamenii vin şi mă întreabă tot despre rolul lui Iisus. Tot nu s-au convins că sînt om”.

Asta înseamnă să fii convingător într-un rol. Spre deosebire de Tudor şi „centralii” din producţia internă, care-şi dau silinţa să ne convingă că doar greşelile lor sînt omeneşti.