Cine e, mă, disciplina?
N’Doye nu e băiatul rău, N’Doye e băiatul neprofesionist
Cine e N’Doye? Un tînăr senegalez căruia-i place să joace fotbal şi care nu ştie cine e Andone. Îi place să joace fotbal şi chiar se pricepe, e „valoros”, spune […]
N’Doye nu e băiatul rău, N’Doye e băiatul neprofesionist
Cine e N’Doye? Un tînăr senegalez căruia-i place să joace fotbal şi care nu ştie cine e Andone. Îi place să joace fotbal şi chiar se pricepe, e „valoros”, spune antrenorul lui Dinamo. De unde şi tam-tam-ul pe marginea trimiterii lui la echipa a doua. Clubul din Ştefan cel Mare are lotul ticsit cu mediocri. Numeri pe degete jucătorii valoroşi. Şi atunci, decizia de a renunţa la unul dintre ei pare riscată. Pare, dar nu e.
Fotbalul profesionist înseamnă în primul rînd reguli. Reguli, reguli, reguli. Regulile lui Guardiola, care taxa minutele de întîrziere la antrenament. Regulile lui Mourinho, care-i impunea dietă cu pîine, apă şi somn prinţului Adriano, la Inter. Regulile lui Dan Petrescu, afişate în vestiar, în sala de forţă şi în toaleta clubului din Urziceni. Regulile lui Piţurcă la Steaua: 100 de euro – ţigara fumată în cantonament (nimic despre trabucuri), minimum 1000 de euro pentru insomniacii amnezici, care uită să ceară voie să stea prin cluburi. Regulile lui Andone – nici prea-prea, nici foarte-foarte. Jucătorii trebuie să doarmă înaintea unui meci greu. N’Doye spune că are voie să doarmă cînd, unde şi cît vrea el în timpul lui liber. Dar cine ştie ce înseamnă regimul de muncă şi de viaţă la un club profesionist i-ar rîde în nas.
Problema lui Dinamo, marea problemă, nu e lipsa de valoare. E lipsa de disciplină. De aceea se adaptează greu fotbaliştii români în străinătate, de aceea rezistă greu echipele noastre la trei meciuri pe săptămînă. La fel ca democraţia în anii ’90, profesionismul la noi e prost înţeles.
Asta nu înseamnă că trebuie explicat cu lux de amănunte oricui se află în treabă prin campionatul nostru. N’Doye are de unde să se informeze despre cine e Andone, ce e Dinamo, ce înseamnă club profesionist şi viaţă sportivă. Poate-şi dă seama, pe parcursul documentării, că nu se află în conflict cu antrenorul, ci în conflict cu disciplina, „Cine e, mă, disciplina? nu mă interesează de ea!”.
De fapt, dezbaterea nu se poartă între el şi Andone, ci între Andone şi şefii clubului. Pentru că, la Dinamo, antrenorilor li se cere să gestioneze cu mînă de fier boema încurajată, inspirată sau tolerată de loja oficială. Regulile lui Andone se ocupă de amatorismul din vestiar, nu de amatorismul din birouri.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele