Încotro, micuţule Rîpă?

Sîntem egalii noştri. Nu ai Italiei, fosta campioană mondială, fosta etc.

„Pe de o parte, sîntem frustraţi, mai erau 5-6 minute pînă la o victorie mare!”, a explicat selecţionerul. Ei, nici chiar aşa! Singurul regret după astfel de meciuri […]

Sîntem egalii noştri. Nu ai Italiei, fosta campioană mondială, fosta etc.

„Pe de o parte, sîntem frustraţi, mai erau 5-6 minute pînă la o victorie mare!”, a explicat selecţionerul. Ei, nici chiar aşa! Singurul regret după astfel de meciuri e că nu se organizează un Campionat Mondial al amicalelor, să ne calificăm şi noi la un turneu final.

1-1 cu Italia buclează frumos un an slab, slab, slab. „Am obţinut mai puţin decît meritam!”. Oare? În termenii tristeţii din clasamente pentru echipa naţională, da, o remiză e neîndestulătoare. În realitate, în fotbal şi nu numai, obţii exact cît meriţi. Şi, pe viitor, poate ne dezvăţăm de explicaţii jenante, gen: „La cea mai mică greşeală am luat gol!”. Jenante, dacă avem pretenţii de calificare.

În fotbalul de un anumit nivel, exclus Honduras, nu există decît greşeli mici, microscopice. „A fost o fracţiune de secundă, nu am văzut mingea”, a explicat Marica. E nevoie de mai mult pentru un autogol? Ne-am aflat la o fracţiune de secundă (nici vorbă de o recreaţie de cinci-şase minute!) de o victorie. Dar distanţa asta infimă e valabilă pentru oricine, nu doar pentru ghinionişti.

Păstrînd proporţiile, o victorie într-un amical nu e mare decît dacă nu tragi vreo nădejde în meciurile oficiale. În meciurile unde importante sînt cele trei puncte. România a făcut figură bună la Klagenfurt, dar ştiam deja că „tricolorii” arată determinare mai cu seamă cînd nu există presiunea rezultatului. Ne-am vindecat de lipsă de concentrare? Vom vedea la primăvară.

Nu avem încă o echipă-tip. Şi asta o ştiam deja. Vom avea pînă la primăvară? Greu de spus! Ne aflăm undeva pe la jumătate experimentului „Philadelphia 2” (sau „Săftica 1”), cu teleportarea tineretului la „naţionala” mare. Şi atunci nu e clar: cine a prins încredere şi pentru ce? După cum n-a fost clar ce urmărim, de fapt, în meciul cu Italia: să testăm fotbalişti, formule de joc ori să ne umflăm muşchii după un an bleg? Probabil, şi una, şi alta. Mai degrabă alta. Impresia reprezintă oricînd o urgenţă în fotbalul nostru.

Preventiv, remiza cu Italia e mai folositoare la moral decît „o victorie mare”. Ne lasă destulă nelinişte în cîmpul vizual, încît să observăm că „SuperMario” Balotelli e de-o vîrstă cu Rîpă: 20 de ani. E bun Rîpă, cu toată zăpăceala debutantului. Încercînd să le răspundă reporterilor, a pus fără să-şi dea seama o întrebare. „Nu mă opresc aici”, „Nu, nu mă opresc aici”, „Am spus şi o repet a treia oară: nu mă opresc aici”. Rîpă nu se va opri, hotărît lucru. Dar ştie el, ştie „naţionala” încotro se îndreaptă?