Viruşi

Există explicaţii socio-economice şi geopolitice pentru cele 650 de milioane de bolnavi de malarie din lume. Sărăcia, în primul rînd.

Dar tu, fotbalist de milioane, plătit cu greutatea ta în aur, şi ceva pe deasupra, tu, Drogba, să fii doborît […]

Există explicaţii socio-economice şi geopolitice pentru cele 650 de milioane de bolnavi de malarie din lume. Sărăcia, în primul rînd.

Dar tu, fotbalist de milioane, plătit cu greutatea ta în aur, şi ceva pe deasupra, tu, Drogba, să fii doborît de un ţînţar? Sună a „pana prostului” şi intră cu brio în panoplia accidentărilor donquijoteşti ale fotbaliştilor, de genul i-a căzut televizorul pe canapea, lama de ras pe vene şi macaraua pe metatarsiene.

Sau poate aşa se îmbolnăvesc milionarii! Dacă fumează ca în „Filantropica”, scot o ţigară şi aruncă pachetul, procedează la fel şi cu bolile. Dau la o parte pericolele majore şi aleg minusculii viruşi. În loc să fie atacaţi de lei, pantere şi agenţi fiscali, sînt atacaţi de anofel.

Uite că micul, pricăjitul plasmodiu al malariei a izbutit ceea ce n-au reuşit cei mai duri fundaşi dintr-un campionat de bărbaţi. Să-i dea fiori lui Drogba. Boala a fost depistată cam tîrziu, după patru săptămîni de febră şi dureri de cap. Ivorianul nu ştie cum a contactat-o, dar probabil se va gîndi de două ori la următoarea convocare pentru Cupa Africii.
Frigurile lui Drogba ar trebui să-i pună grav pe gînduri pe fotbaliştii noştri. La ei, nu vorbim de patru săptămîni, ci de ani de oboseli, ameţeli, dureri de cap, dureri de cot şi slăbiciuni de tot felul. Virusul care-i carotează e mult mai îndărătnic, se ia din aere şi se urcă la cap. Denumirea populară e lenea de Nil sau plasmodiul amatorismului. Îl au şi stranierii, de cum vin la lot şi pînă pleacă la echipele de club.

Deocamdată, nu există leac, deşi cercetătorii britanici lucrează de zor la nişte poţiuni antimahmureală.