Pumnii care cîntă

Trebuie să facem KO inerţia ca să-l vedem pe Bute luptînd

„Montreal Gazette” comentează meciul lui Bute ca pe un concert de muzică clasică. De parcă ar fi luptat într-un Ateneu, nu într-un amfiteatru construit pentru rock, hochei şi box.  […]

Trebuie să facem KO inerţia ca să-l vedem pe Bute luptînd

„Montreal Gazette” comentează meciul lui Bute ca pe un concert de muzică clasică. De parcă ar fi luptat într-un Ateneu, nu într-un amfiteatru construit pentru rock, hochei şi box.  Ziarul canadian descrie cum sună pumnul românului – „un sunet primitiv, ca un mormăit”, cum se auzeau loviturile în sala cu 15.000 de locuri: „sacadat, ca un staccato”.

Nu se ştie ce-a auzit sau ce-a văzut Jesse Brinkley, trimis de trei ori la podea, dar a rămas impresionat. „Are o stîngă măreaţă!”, a spus americanul. E o declaraţie care ţine loc de rezumat al meciului, la finalul căruia Bute a obţinut a 22-a victorie prin KO. Românii nu l-au văzut în direct, apărîndu-şi pentru a şasea oară centura IBF, pe cel mai valoros pugilist al lor. Din acelaşi gen de motive pentru care n-avem un amfiteatru drapat în kilometri de catifea neagră şi tone de echipament de ultimă generaţie, ca Bell Center. Şi n-avem nici manageri ca Don King, care n-au nevoie de ajutoare de la stat ca să organizeze o gală.

Bute activează într-o dimensiune a sportului apropiată de entertainment. Ştie ce fel de calcule presupune un astfel de meci. Ştie că boxul profesionist funcţionează după legile pieţii. Luptă pentru români, dar pe fusul orar al Canadei şi este plătit din banii strînşi de pe cinci continente. Şi din biletele cumpărate de cei 11.682 de spectatori „în delir şi plini de admiraţie”, cum nota „Montreal Gazette”.

Cînd a decis, la 23 de ani, să se bată pentru o carieră în ring, a acceptat să joace după regula cererii şi a ofertei. Televizarea meciului în ţară nu era lupta lui. Noi trebuie să facem KO inerţia, ca să-l putem vedea boxînd pe campionul nostru mondial. Noi ne-am obişnuit prost şi nu mai cerem altfel de meciuri decît cele în care ne dăm expert cu stîngu-n dreptul. Nici altfel de spectacole decît recitalurile de metafizică aplicată de după eşecurile „tricolore”.

Noi ne-am format ochiul privind cum dispar la apus şerifi ai moralei în trening, despre care nu afirmă nimeni, cu excepţia lăudătorilor din dotare, că ar fi „puternici, inteligenţi şi curajoşi”. Asta spune Brinkley, americanul bun încasator, despre Bute. Dar Bute este un sportiv român atipic.

Dacă îi ascultăm pe unii cunoscători, care afirmă că sîntem „un popor fragil psihic”, poate nici nu ne face bine să ne uităm la box. Să nu intrăm la idei fîşneţe despre noi, doar auzind cum cîntă imnul pumnii lui Bute, „primitiv, ca un mormăit”, doar auzind cum sună o luptă adevărată.