Francezi sub presiune

Presa din Hexagon se distrează pe seama ideilor selecţionerului Blanc

Francezii pun tot felul de presiuni, serioase şi neserioase, pe „naţionala” lor. „Credeţi că ar fi nevoie de un preparator mental pentru ca echipa Franţei să-şi îmbunătăţească performanţele?”, îi întreabă […]

Presa din Hexagon se distrează pe seama ideilor selecţionerului Blanc

Francezii pun tot felul de presiuni, serioase şi neserioase, pe „naţionala” lor. „Credeţi că ar fi nevoie de un preparator mental pentru ca echipa Franţei să-şi îmbunătăţească performanţele?”, îi întreabă ziarul „Le Monde” pe cititorii săi. Expresia „preparator mental” îi aparţine lui Blanc, atît de preocupat de psihicul echipei încît, scria „Le Monde”, în curînd va cere de la Federaţie „un preparator mental pentru psiholog”.

Răspunsurile cititorilor au fost împărţite: 30 la sută cred că ar fi nevoie de doi preparatori, 17 la sută cred că asta e treaba selecţionerului, 23 la sută cred că asta e treaba jucătorilor. Iar 30 la sută sînt de părere că e nevoie ca Ribery şi Gourcuff să meargă împreună la terapie de cuplu. Oricît de tensionată pare situaţia, există loc pentru jovialitate.
Cu ‘tricolorii” nu e de glumă. Mai ales înaintea unui meci important! Cum să-i tulburi sugerîndu-le să-şi ia doi sau mai mulţi „preparatori mentali”? Orice tentativă de ironie trece drept presiune răuvoitoare, sabotaj, trădare de patrie şi alte lucruri deosebit de grave. Orice discuţie despre ideile selecţionerului trece drept delict de interpretare. Deşi, spune un fost antrenor al „les bleus”, pe numele lui de scriitor Aime Jacquet, „nu există adevăr în fotbal, totul e discutabil!”.

Jacquet a fost unul dintre cei mai presaţi selecţioneri din toate timpurile, subiect al unei campanii de presă conduse de „L’Equipe”. Pe toată perioada de pregătire şi în timpul Mondialului din ’98, a fost criticat cu majuscule. „Un linşaj permanent! Te lasă un pic în pace la victorii, dar pînă la urmă tot îţi găsesc ceva!’, îşi amintea Jacquet, astă-vară, cînd i-a sărit în ajutor lui Domenech. În timpul „linşajului” din ’98, Jacquet nu s-a plîns, n-a acuzat presa. Dacă trăieşti într-o ţară unde apar ziare de cîteva secole şi dacă ai în spate peste 20 de ani de antrenorat, îţi dai seama că eşti plătit să-ţi faci treaba ta, nu pe-a altora.

„Trebuie să rezişti cum poţi!”. Şi-a făcut treaba, a schimbat generaţiile, a impus stilul clasic, al „vechii şcoli”, în contra curentului mediatic, a construit echipa care a devenit campioana lumii. După finală, „a fost ca o cădere de curent, ca şi cum cineva ar fi tăiat firul care mă ţinea legat de viaţă”. Cum s-au stins luminile pe stadion, medicul lotului şi prietenul lui i-a spus: „Pleci la munte, cu rucsacul în spate!”.

„N-o să-i iert niciodată pe jurnalişti!”, a spus Jacquet în seara finalei. Nu şi-a retras cuvintele nici în cartea sa, zece ani mai tîrziu, nici acum, cînd lucrează la o televiziune. Oricum, de vreme ce trăieşte într-o ţară unde apar ziare de cîteva secole, nu i-a cerut nimeni iertare.