Rednic, pe baricade

Rednic a ridicat deja baricadele psihologice, înaintea înfruntării de la Lisabona. Gîndul lui e acolo, spionează probabil şi în vis Da Luz-ul. În mintea tehnicianului dinamovist, meciul a început deja, tensiunea zbîrnîie sub fiecare răspuns. E atît de concentrat, că […]

Rednic a ridicat deja baricadele psihologice, înaintea înfruntării de la Lisabona. Gîndul lui e acolo, spionează probabil şi în vis Da Luz-ul. În mintea tehnicianului dinamovist, meciul a început deja, tensiunea zbîrnîie sub fiecare răspuns. E atît de concentrat, că probabil dacă i s-ar pune acum o întrebare în franceză, ar răspunde prompt în portugheză, chiar dacă n-o vorbeşte.

În aceste zile, Rednic, ca de altfel toţi antrenorii în situaţia lui, n-ar trebui întrebat nimic. I se citeşte totul pe faţă. Plus explicaţiile suplimentare ale gesturilor. Cum îşi taie febril drum prin mulţime, privind în gol, cum trage după el portiera ca pe un scut. Nu comentează, ci procesează cu scrîşnet discret de automat date despre ai lui, despre adversar, imagini, statistici, inspiraţii, observaţii, impresii la cald, impresii la rece. E ca un artist posedat de propria artă. Un artist dintre aceia care nu suportă să tragă alţii cu ochiul la opera lui, în timp ce lucrează la ea.

Nu mai glumeşte cu presa, nu mai stă la discuţii cu fanii. Refuză să arunce cu pronosticuri, să se joace cu vorbele. Gata cu Puriul jovial! L-a băgat în şedinţă antrenorul. Declaraţiile lui sînt stricte şi la obiect, ca rapoartele de front. Tonul e cabrat, rîsul s-a transformat într-un fel de spasm politicos.

Remarcabilă moderaţia din aşteptările lui Rednic: „Ar fi ideal un scor egal cu gol marcat la Lisabona”. Nu e modestie fără rost, e o înţelepciune aici. În loc să-ţi propui mult, ca să obţii cît ai nevoie, mai bine îţi propui cît ai nevoie, ca să nu pui presiune nebună pe jucători. S-a vorbit, Rednic a spus-o şi el, că forţa lui Dinamo este forţa grupului. Dar asta n-ar fi decît o expresie frumoasă şi vagă, dacă n-ar fi dublată de forţa antrenorului. De stilul echilibrat al lui Rednic, care a ţinut grupul unit şi disciplinat.

Chiar şi după plecarea la Rapid, Ganea vorbeşte admirativ despre această putere a Puriului de a se face ascultat şi uşor temut. Mutarea cîştigătoare pentru echipa din Ştefan cel Mare nu s-a produs la nivelul lotului, ci pe banca tehnică. Nu transferurile au influenţat decisiv jocul echipei, ci ştiinţa lui Rednic de a optimiza jocul, în funcţie de ceea ce are la îndemînă.

Norocul lui Dinamo e că, pe lîngă capetele luminate de vanităţi de la oficială, are un antrenor de bun-simţ. Care nu amestecă în fotbal nici afacerile, nici destinul, nici Big Bangul, nici Big Crunch-ul, nici pe Dumnezeu, nici demonii trecutului, nici îngerii de la Fatima. Este foarte important şi foarte greu să nu te abaţi de la justa măsură. Să nu faci din ţînţar armăsar sau invers. Cîtă vreme Rednic rămîne cu picioarele pe pămînt şi cu capul mobilat de scheme, nu de false dileme, Dinamo înaintează pe teren solid.