UEFA, perfidă, ne-a indus în eroare!

Timişorenii au şansa lor, deşi conducerea încearcă să le demonstreze contrariul

„Fiţi cu ochii pe Balotelli! Va fi un succes de box-office sezonul ăsta!”, au scris cei de la „The Sun”, după meciul cu Timişoara. Şi probabil Manchester City va […]

Timişorenii au şansa lor, deşi conducerea încearcă să le demonstreze contrariul

„Fiţi cu ochii pe Balotelli! Va fi un succes de box-office sezonul ăsta!”, au scris cei de la „The Sun”, după meciul cu Timişoara. Şi probabil Manchester City va fi un blockbuster, o Chelsea arabă, care se bate în finale europene.

Deocamdată, e doar un afiş lucios, care ţine în vitrina cu trofee doar preţurile-vedetă ale jucătorilor. Nimic de speriat, dacă ţinem cont că fotbalul nu înseamnă doar bani. Înseamnă şi spirit de echipă, valoare, tărie de caracter şi, în proporţii variabile, stare de graţie.

În multe privinţe, Timişoara nu se poate compara cu echipa şeicilor. Dar există un capitol unde-i poate întrece pe englezi, unde poate concura cu orice echipă din lume şi acela este entuziasmul. Şi tocmai pe entuziasmul ăsta, tocmai pe motorul subtil al Timişoarei, le-a căşunat conducătorilor clubului. Care au descoperit, la cald, la foarte cald, cu apropouri la infern, apoi la rece, într-un comunicat, o sumedenie de motive de pesimism.

Teza şefilor bănăţeni sună mult mai descurajant decît bugetul lui City: UEFA nu ne vrea! UEFA vrea banii şeicilor, nu fibra săracă, dar autentică a românilor. Cucoana UEFA, perfidă, cum ar zice un personaj din Caragiale, ne-a indus în eroare cu democraţia ei de faţadă. Şi ne „fură” grosier cu arbitrii. De parcă arbitrii străini n-ar fi tot oameni, cu defecte în program, ci softuri cu tentă omenească.

Manchester City e un adversar dificil. Nu era nevoie de alibiul numit „mania persecuţiei”, ca să justifice o eventuală eliminare. Nu era nevoie nici de fundătura numită „teoria conspiraţiei”. Astfel de argumente nu duc nicăieri, cel puţin la autovictimizare, cel mult la eroisme morbide, balcanice.

Conducerea Timişoarei are, desigur, şi motive de mîndrie, deloc neglijabile: „Din 14 echipieri intraţi pe gazon, cinci sînt produşi sută la sută de clubul nostru”. Iar 11 din 14 sînt români. Ce formaţii din Liga 1 se mai pot lăuda că au crescut jucători de talie europeană în ultimii ani? Dar, în loc să se bucure, şefii Timişoarei se fixează pe drobul de sare: „Puţini, dar puternici pe plan local, vizibili, dar fără viitor”.

Astfel de lucruri poţi să le gîndeşti. Dacă răspunzi de soarta unei echipe, se recomandă să le ţii pentru tine. Ce lider de club din lumea asta le transmite jucătorilor că n-au nici o şansă? Pînă şi managerii din Bălţi emiteau mesaje mai bătăioase, înaintea dublei cu Dinamo. „Şanse sînt, se joacă încă!”, declara Alexa, în necunoştinţă de cauză. După ce află că e „fără viitor”, probabil îşi va revizui atitudinea şi îşi va jeli prematur şansele.

Teza „UEFA nu ne vrea” conţine suficientă dinamită încît să explodeze moralul timişorenilor pe cîteva sezoane înainte. Şi dacă nu ne vrea UEFA, care-i problema? Pe teren intră UEFA sau Balotelli? Dar dacă lui Bourceanu i se va spune zilnic că e victimă sigură în faţa unora ca Balotelli, pînă la urmă va ajunge s-o creadă.

Sau nu. Dar asta ar însemna să intre în conflict de idei cu şefii clubului. De parcă nu era de-ajuns duelul cu „box-office”-ul lui Mancini.