Libertate interioară pentru suporteri
Steaua mai are mult de muncit ca să-şi recupereze spectatorii
N-a fost chiar „nimeni la meci” în Ghencea. Lui Ilie Dumitrescu, obişnuit în ultima vreme cu anticariatele şi galeriile de artă, atmosfera i s-a părut „extraordinară”. Dar, în comparaţie cu […]
Steaua mai are mult de muncit ca să-şi recupereze spectatorii
N-a fost chiar „nimeni la meci” în Ghencea. Lui Ilie Dumitrescu, obişnuit în ultima vreme cu anticariatele şi galeriile de artă, atmosfera i s-a părut „extraordinară”. Dar, în comparaţie cu valurile de la Steaua – Craiova, cei 8.300 de spectatori veniţi la meciul cu Brăneştiul reprezintă un comitet de primire moderat.
Ce contrast faţă de vulcanul din startul sezonului! N-a fost chiar „nimeni la meci”, pentru că oamenii reacţionează diferit. Şi prezenţii, şi cei 18.700 de absenţi au considerat că aşa ajută echipa.
S-a tot vorbit şi s-a tot cerut „libertate pentru suporteri”. Pînă la urmă, fanii şi-au recîştigat dreptul de a intra în Ghencea. Acum, lupta se dă pentru libertatea interioară, opusul fanatismului. Unii aleg să vină la meci, alţii nu. Sînt supuşi, desigur, influenţelor şi presiunilor de tot felul. Unele voci, precum cea a lui Emeric Ienei, îi vor îndemna pe suporteri să vină în continuare la meciuri, treaba galeriei e să susţină echipa. Alţii, dimpotrivă, vor vedea în asta un compromis, o susţinere indirectă pentru conducerea clubului.
Şefii Stelei încă-şi imaginează că dresează mulţimi. Şi, cînd scad încasările, reacţionează destul de opărit, de parcă le-au evadat focile din cuştile cu turnicheţi. Vor miza, ca de obicei, pe conştiinţa vinovată a fanului care stă acasă în zi de meci. Chiar şi fără moralizatorii de serviciu, suporterii care nu vin la stadion se simt, dacă nu vinovaţi, măcar stingheriţi de situaţie. Dar e alegerea lor. Nici uşoară, nici egoistă. S-ar simţi mai vinovaţi dacă n-ar protesta într-un fel sau altul. Dacă ar rămîne fără reacţie la ceea ce se petrece. Dacă s-ar comporta normal în ceea ce ei consideră a fi deplină, stridentă anormalitate.
Ca popor, nu avem exerciţiul protestului în stradă şi nici n-o să-l dobîndim peste noapte. Noi protestăm mai mult în casă. Dar protestăm. O parte dintre fanii stelişti aplică metoda boicotului. Nu sînt nici „huligani”, nici „vagabonzi”, nici alte categorii socio-profesionale identificate de şefii clubului în masa plătitorilor de bilete. Sînt oameni liberi care văd cu ochii lor, gîndesc cu capul lor şi decid cît şi ce pot suporta.
Majoritatea tăcută din faţa televizoarelor se revoltă şi ea, dar în timp. Ilie Dumitrescu visează frumos că timpul acela va fi scurt. „Sper ca atunci cînd echipa va avea o evoluţie bună, şi suporterii care au stat acasă să vină la stadion!”. Dar discuţia nu se mai învîrte de mult în jurul jocului Stelei, ci în jurul libertăţilor, drepturilor şi îndatoririlor. În jurul contractului nescris dintre o echipă şi fanii ei. Din momentul plecării lui Piţurcă, dialogul dintre părţi s-a blocat şi e nevoie de mai multe garanţii decît „o evoluţie bună” ca să restartezi comunicarea echipă-fani.
Pînă atunci, suporterii sînt liberi să vină sau nu la stadion. La rîndul lor, şefii, antrenorii şi jucătorii Stelei au două variante: fotbal pentru public şi fotbal pentru public. Grea alegere!