O afacere între bărbaţi

Duelul Andone – Şumudică va asigura spectacolul la derby

Rozul nu e o culoare, e o tachinerie. E ca upercuturile pe care şi le strecoară frăţeşte pugiliştii, în scena cîntarului. E un semn bun, de neîmpăcare. Semnul că încă mai […]

Duelul Andone – Şumudică va asigura spectacolul la derby

Rozul nu e o culoare, e o tachinerie. E ca upercuturile pe care şi le strecoară frăţeşte pugiliştii, în scena cîntarului. E un semn bun, de neîmpăcare. Semnul că încă mai există lucruri sfinte şi rivalităţi eterne în fotbalul nostru.

„Puteau să ne dea şi invitaţii negre. Nu ne interesează!”, s-a oţărît Dinu Gheorghe. Ba da, ne interesează. Jocurile de cuvinte şi alte ritualuri pregătitoare, şicanele benigne, în genul invitaţiilor roz cu dedicaţie de ghinion, n-au voie să lipsească din spectacol. Dacă într-adevăr pe dinamovişti nu i-ar interesa să-şi enerveze adversarii, iar rapidiştii nu s-ar enerva, înseamnă că s-au inversat polii magnetici şi derbyul a devenit un meci oarecare.

Iar dacă cele două echipe n-ar plănui să atace din primul minut ar însemna că nu-şi respectă publicul. Dar şi Andone, şi Şumudică au agitat panaşele ofensive. Derbyul se joacă între ei. Nici nu se putea altfel. Pentru că, judecînd după vocaţia lui războinică, derbyul este o afacere între bărbaţi, fiecare cu mitologia lui de viaţă şi de fotbal.

Vor ataca, şi unul, şi altul, dar din alte motive. Andone – din reflex. N-are nimic de demonstrat, nici patronului de la Rapid, nici acţionarilor dinamovişti. Cel mult, vrea să-şi demonstreze lui însuşi că există starea de zen. Pe cînd Şumudică simte nevoia să demonstreze totul, acum, aici şi, pe cît posibil, fără să ia prizonieri.

Andone are 17 ani de meserie în spate, Şumudică – doar şase. A primit, în sfîrşit, şansa să antreneze Rapidul. A primit-o mai mult ca o răsplată pentru ataşamentul faţă de culorile vişinii. Acum vrea să arate că postul i se cuvine şi pentru calităţile de antrenor. De aceea îşi ia munca foarte în serios. Nu cumva să fie confundat cu Şumi-gol şi să treacă drept „fratele mai mare” în vestiar.

Se bate să-şi recapete numele întreg, să fie Şumudică. Andone e cool, relaxat, cel puţin pînă la fluierul de start. E „nea Ando”. Figura tatălui care le transmite suporterilor să lase mofturile şi să vină la stadion. Nu-l mai surprinde natura umană a jucătorilor lui. Cu atît mai puţin natura de fumător a lui Moţi. „Cu Moţi n-am cum să am emoţii, am trecut prin prea multe în viaţa mea”. Prin prea multe derbyuri, prea multe dezertări în masă, precum cea de la Split.

Şi cu toate astea, gesticulează pe margine, la fel de aprins ca Şumudică. A văzut multe, nu mai are emoţii, fireşte. Dar aşa fac antrenorii. Mai ales la derby. Dacă n-ar face asta, n-ar mai fi antrenori, ci domnişoare de pension, care se cicălesc prin scrisorele roz cu parfum de război.
În alt campionat, mai puţin perisabil, Şumudică ar fi Guardiola, iar Andone – Del Bosque. Oriunde şi oricînd, între ei s-ar afla un derby.