Boloni şi numele lucrurilor

Fostul selecţioner a descris cu bisturiul situaţia de la Steaua.

Enervant Boloni, nu-i aşa?! Să stea acolo, cu mercenarii lui! Ori să vină să pună umărul în fotbalul românesc. Cu ce o ajută pe Steaua dacă îşi dă cu părerea? […]

Fostul selecţioner a descris cu bisturiul situaţia de la Steaua.

Enervant Boloni, nu-i aşa?! Să stea acolo, cu mercenarii lui! Ori să vină să pună umărul în fotbalul românesc. Cu ce o ajută pe Steaua dacă îşi dă cu părerea? Iată cu ce.

Despre situaţia din Ghencea se poate discuta la nesfîrşit, pe diverse tonuri, în diverse scopuri. De la cîteva mii de kilometri, din capsula lui de profesionist, Boloni spune: „Becali nu are capacitatea intelectuală să conducă Steaua”. Există zeci de formulări posibile, cu mănuşi de chirurg, cu mănuşi de portar sau fără mănuşi deloc. Antrenorul lui Al Wahda a ales formularea cu lamă curbă, de pumnal arăbesc.

Ideea e proaspătă în peisaj. Şefii de cluburi din Liga 1 se bat în piept că dau bani la club (a se citi „îşi fac pomană”). Doar cînd prostia depăşeşte pragul comic şi ajunge în stadiul eroic, li se atrage atenţia că a conduce orice (o echipă, o afacere, o maşină) presupune un IQ cu un anumit număr de cifre. Şi că a conduce reprezintă o meserie în sine, pentru care nu au toţi aptitudini. „Ilie Dumitrescu nu este un lider natural”. Fără răutate, fără xilină.

Boloni putea s-o formuleze într-o sută de feluri, pline de dispreţ, de furie, de nostalgie sau de nepăsare. Dar l-a ales pe al o sută unulea, invocînd scuza străvezie că n-a mai vorbit de mult româneşte. Ilie Dumitrescu se aştepta mai degrabă să i se reproşeze dependenţa de sirop sau excesul de etichetă în faţa şefilor. Se aştepta mai degrabă să-i fie criticate picturile, tributare muralismului mexican. Să i se conteste meritele de artist, nu de lider: „Ilie este un pictor onest, dar nu are uneltele lui Diego Rivera!”.

Boloni a sugerat altceva. În caz de tablou, spargeţi rama! Nu vă închinaţi la tipare! Ca „fostă glorie”, îşi poate vedea foştii colegi drept ceea ce sînt: Ilie Dumitrescu – „un băiat onest”, Piţurcă – „un lider”, iar Duckadam – „o marionetă pentru conducerea din Ghencea”.

Nu e vorba de partizanate aici sau de preferinţe personale. Boloni se află la distanţa necesară ca să distingă negrul de alb şi albul de gri. Nu e nici detaşat, nici implicat. Se recomandă drept „suporterul Stelei visate de Piţurcă”. Clubul din Ghencea nu l-a pierdut în toţi aceşti ani, l-a pus deoparte. Pe el şi pe alţi cîţiva. Ca pe un fel de memorie externă. Un reper autonom.

Mai cumplit decît haosul din Ghencea e să nu-ţi dai seama că e haos, să uiţi ori să te minţi că e altceva decît haos. Să spui, de pildă, că e o versiune originală a ordinii. Sau o veselie continuă. Dar un lucru nu poate avea decît un singur nume adevărat.

Steaua şi steliştii au nevoie de proporţiile reale ale situaţiei. Mai mult decît de speranţă sau de scuze, au nevoie să ştie că e „o situaţie ilogică”. Unele nume ne scapă, unele lucruri le pierdem din vedere. Şi atunci pun umărul cei ca Boloni. „Această echipă e în mîna unui om care îşi bate joc de acest club”. Enervant Boloni! Enervant ticul lui de a spune lucrurilor pe nume. În cîte feluri se poate formula „bătaie de joc”?