Piţi, stăpînul jocurilor

Adevărata miză a disputei Piţurcă – Becali e puterea în club

Piţurcă nu e doar un tip orgolios, e şi un bun jucător. Care ştie că orgoliul e doar una din măştile de la masa de joc. Mai are şi […]

Adevărata miză a disputei Piţurcă – Becali e puterea în club

Piţurcă nu e doar un tip orgolios, e şi un bun jucător. Care ştie că orgoliul e doar una din măştile de la masa de joc. Mai are şi altele. Cea sentimentală, pe care a dezvăluit-o, înflăcărat, în dialogul cu masele de suporteri.

Cînd vrea să cîştige simpatia, o cîştigă. Cînd vrea să fie înţeles, se face înţeles, chiar şi pozînd în neînţelesul veşnic învăluit în helancă neagră. Ăsta-i omul pe care patronul Stelei l-a confundat cu Dorinel Munteanu, Hagi, Bergodi, Lăcătuş, Stoichiţă şi alţi antrenori care au venit în Ghencea ca nişte optimişti incurabili şi au plecat invariabil şi iremediabil pesimişti.

Piţurcă a venit pesimist. Mă rog, cu o mină extrem de pesimistă. S-a lăsat greu convins, ce suspans! Pînă la urmă, într-un tîrziu, a acceptat, ce bucurie! Dar banca tehnică de la Steaua nu reprezintă o miză suficient de interesantă pentru un bun jucător. Miza adevărată a acestei şarade latino-lovereşti, cu suspine mediatice, este Steaua. Clubul. Puterea în club. Fostul selecţioner n-ar fi riscat doar de dragul prietenului său din cale-afară de cuvîntător. Un bun jucător nu amestecă prietenia şi alte afecte în joc.

Un bun jucător îşi cunoaşte tovarăşii de masă şi le anticipează mişcările. N-a venit la Steaua aşteptîndu-se să-i fie îndeplinite cererile imposibile. A venit aşteptîndu-se tocmai ca acele cereri să fie încălcate. Şi n-a venit ca să construiască o echipă, ci ca să consolideze o tabără.

Dacă mai treceau cîteva etape, dacă echipa, încă în formare, înregistra două-trei eşecuri, altfel stăteau lucrurile. Altfel de scrisori primea antrenorul de la galerie. Dar riscul ca Becali să tacă era mic, foarte mic, aproape nedemn de mic pentru un bun jucător ca Piţurcă. Cît despre riscul ca Becali să investească serios în echipă, e ca şi inexistent.

Aşa, ce mutare splendidă de final! Cu patronul vînturînd pe toate posturile careul lui cu cinci aşi de treflă, crezîndu-se încă în poziţie de forţă. Crezînd că i-a plecat doar antrenorul, cînd de fapt i-a fugit pămîntul, cu tot cu stadion şi birourile clubului, de sub picioare!
De data asta, Piţurcă nu joacă pe cont propriu. Are în spate toate sectoarele baricadei „Afară din Ghencea”. Dacă revine la echipă, nu înseamnă că şi-a pus o pungă cu gheaţă pe frunte şi un plasture pe inima frîntă. Înseamnă că a ales una dintre cele două variante cîştigătoare care-i stau la îndemînă.

Fie nu se întoarce şi îl lasă pe Becali singur împotriva tuturor: a suporterilor, a fostelor glorii, a generalilor, a creditorilor. După care revine la Steaua sub altă conducere. Fie se întoarce în condiţiile lui şi mai pleacă o dată, lăsîndu-l pe Becali împotriva tuturor etc, etc. Frumos jucat! Rău pentru echipă, grav pentru un profesionist, dar frumos jucat!

Becali a comis aceeaşi greşeală ca Piţurcă pe vremea cînd era selecţioner. S-a crezut stăpînul jocului. Cel care dictează regulile din mers. Doar că Piţurcă, bun jucător şi pe terenul federal, a vorbit cînd a vrut el şi a plecat cînd a vrut el.