Regretele căpitanului Chivu

Ne-ar fi părut mai rău dacă mergeam la Mondial ca să ne facem de rîs

„Repet, regrete mai mari ca ale jucătorilor, ale staff-ului nu cred că are nimeni”, spune Cristi Chivu despre absenţa „tricolorilor” la Cupa Mondială. Îi pare […]

Ne-ar fi părut mai rău dacă mergeam la Mondial ca să ne facem de rîs

„Repet, regrete mai mari ca ale jucătorilor, ale staff-ului nu cred că are nimeni”, spune Cristi Chivu despre absenţa „tricolorilor” la Cupa Mondială. Îi pare rău că n-a prins turneul final, că nu i-a dus pe suporterii români în Africa etc, etc. Să fim rezonabili! Vom merge cînd vom fi pregătiţi. Nici mai devreme, nici mai tîrziu.

Căpitanul „naţionalei” regretă şi că „în România se face o tragedie referitor la fotbal”. Tragedie? Nu. N-am ajuns încă în America de Sud. Iar de ceva vreme, nu mai luăm în tragic nici măcar o remiză de salon cu pescarii de conserve de ton. Ar însemna să n-avem simţul umorului şi să nu ne dăm seama cînd „tricolorii” fac mişto de fotbal.

Mondialul nu e Olimpiadă, unde important e să participi. Dacă e să ne calificăm doar ca să facem act de prezenţă, mai bine lipsă. Regretăm, desigur, că n-am fost în Africa şi a trebuit să ne bucurăm de răul altora, exclus nord-coreenii. A trebuit să fim „negativişti”, cum zice Chivu, cu stele străine, cu Messi, cu Cristiano Ronaldo, de exemplu. Dar cine ştie dacă n-am fi regretat mai mult să ne plictisească „tricolorii”, în locul englezilor! Sau să ne fie jenă de eroismul nostru, nu de al sîrbilor! 

Dacă e să regretăm ceva, stînd aşa, liberi de contract şi spărgînd neuroni, pe marginea turneului final, nu e că am ratat şi turneul ăsta. Nu ţineam neapărat să-i vizionăm pe „tricolori” cîntînd imnul cu lacrimi de crocodil ghiftuit în ochi. Sau mîncînd umilinţă pe pîine integrală, în văzul lumii.

Ne consumăm din motive mai puţin mîndre. Regretăm că nu am avut tupeul slovacilor, să ne luăm cu italienii de gît, la Euro 2008. Regretăm că nu am avut prezenţa de spirit a francezilor, să schimbăm conducerea Federaţiei, cu tot cu antrenori, după eşecuri. Regretăm că n-avem un selecţioner ca Dunga, care să demisioneze fără să fie rugat, după ce ratează obiectivul, şi care să spună, la demisie: „Vă mulţumesc, a fost o onoare!”. A fost o onoare pentru el, desigur, nu pentru „naţionala” Braziliei, cum ar crede unii selecţioneri de pe la noi. Regretăm că o ţară cu 3 milioane de locuitori ca Uruguay are bază de selecţie, cît să răzbată în semifinale, iar noi – nu.

Şi, nu în ultimul rînd, regretăm că n-avem mai mulţi jucători precum Cristi Chivu, titulari la echipe de top din Europa. Regretăm că fotbalul mare conspiră neîmpăcat împotriva românilor şi nu-i lasă să se adapteze în străinătate. Foarte urît din partea lui!