Un semn de inteligenţă

Umorul prinde bine. Chiar şi la Steaua din zilele noastre. Fanii roş-albaştri l-au găsit, în fine, după căutări încruntate, nu în replicile cu bodyguarzii, nu în bannere, ci într-o campanie de salvare a clubului. Au ticluit un fotomontaj despre situaţia […]

Umorul prinde bine. Chiar şi la Steaua din zilele noastre. Fanii roş-albaştri l-au găsit, în fine, după căutări încruntate, nu în replicile cu bodyguarzii, nu în bannere, ci într-o campanie de salvare a clubului. Au ticluit un fotomontaj despre situaţia clubului din Ghencea.

Pe afişul campaniei, posterul cu Steaua ’86 a devenit ţintă pentru darts, iar din Cupa Campionilor Europeni se bea şpriţ. Poanta e amară, dar necesară, după toată seriozitatea bubuitoare din final de sezon. Şi înaintea apocalipsei de tromboane care anunţă reformarea clubului din moment în moment, începînd cu sezonul viitor.
ania şi-a atins scopul. Degradarea unui club începe, la fel ca degradarea unui om, prin pierderea umorului. Nu pare cine ştie ce pagubă, dacă nu ţinem cont că umorul reprezintă, printre altele, un semn de inteligenţă.

Problema la Steaua e că a dispărut, de la manageri la jucători, simţul ridicolului. Nimeni nu pare să posede aşa ceva în ceea ce suporterii numesc „cea mai neagră perioadă a existenţei clubului”. Nimeni nu pare să se mai jeneze nici de locul doi, nici de alte locuri în clasament, nici de faptul că bugetul clubului se află în stadiul de autosugestie.

Şi atunci vin fanii, cu afişul lor amuzant. Cu răzbunarea lor simbolică, inofensivă, ingenioasă, executată în PhotoShop. Şi pun lucrurile la locul lor, în lumina corectă: da, e o „perioadă neagră”, dar nu chiar atît de neagră încît să nu se poată rîde pe tema asta. Şi e doar o perioadă, nu o veşnicie, oricît de serioşi ar părea şefii Stelei.