Noi, africanii

Drumul de la Rîmnicu Vîlcea la Bucureşti trece prin Balcani

„Îmi pare enorm de rău pentru oamenii ăia care şi-au obţinut dreptul de a fi în sală şi nu vor fi în sală”. Oamenii ăia, despre care vorbeşte Cristina Vărzaru, […]

Drumul de la Rîmnicu Vîlcea la Bucureşti trece prin Balcani

„Îmi pare enorm de rău pentru oamenii ăia care şi-au obţinut dreptul de a fi în sală şi nu vor fi în sală”. Oamenii ăia, despre care vorbeşte Cristina Vărzaru, sînt angajaţii de la combinatul care finanţează Oltchim. Oamenii ăia, „clasa muncitoare” cum se spunea pe vremuri, vor scanda la finală prin reprezentanţii lor.

Se află cam în aceeaşi situaţie ca africanii, care vor fi „reprezentaţi” de americani şi australieni la Mondialul de fotbal. Un studiu al grupului de audit Grant Thornton arată că proporţia africanilor din tribunele CM va fi de cel mult 2 la sută. Studiul nu-i pune la socoteală pe spectatorii din ţara gazdă. Proporţia este dramatic de mică în comparaţie cu aşteptările FIFA. Dar ironic de asemănătoare cu proporţia de vîlceni prezenţi la returul finalei cu Viborg: 12 la sută într-o sală de 5.500 de locuri.

În jur de 600 de abonaţi norocoşi au prins tichete la finală, după principiul „dai un ban, dar stai la coadă şi primeşti locuri în foaier”. Restul doritorilor au prins un comunicat al clubului vîlcean: „Sîntem în imposibilitatea practică de a mai vinde bilete pentru acest joc!”.

Fanii africani s-au aflat în „imposibilitatea practică” de a cumpăra. Publicul ideal pentru organizatorii români! Nici nu se putea o mai mare potrivire! Unii nu pot să vîndă, alţii nu pot să cumpere. „Noi am fi putut pune în vînzare, potrivit legii, 4.700 de bilete. Am primit pe adresa clubului 9.832 de solicitări oficiale!”, a spus un oficial de la Oltchim. FIFA a alocat pentru ţările africane 48.000 de bilete şi a vîndut doar 11.300. Descurajante diferenţe!

Ghanezii, ivorienii, nigerienii nu ajung în tribune, pentru că n-au acces la net, n-au bani şi n-au avioane personale. „Drumul de la Kinshasa spre Cape Town trece prin Paris”, observa un maestru al absurdului de la FIFA. Fanii Oltchimului n-ajung în tribune pentru că drumul de la Rîmnicu Vîlcea la Bucureşti trece prin Fanar via Balcani.

Pe viitor, nu-i exclus să apară o scurtătură, de vreme ce avem posibilitatea practică de a vota. Deocamdată, „oamenii ăia” de care pomenea Vărzaru vor vedea meciul la televizor. Deocamdată, responsabilii de la clubul vîlcean, la fel ca omologii lor din fotbal, se află în imposibilitatea teoretică de a pricepe rolul abonaţilor, al galeriei, al suporterilor. Al cumpărătorilor.

Şi uite-aşa, Oltchimul experimentează statutul „naţionalelor” africane: nu pot miza pe atuul cel mai valoros într-o competiţie pe teren propriu. Aşteptăm cu interes să vedem ce componenţă va avea publicul din Polivalentă. Cît la sută vor fi români şi cît la sută reprezentanţii lor?

În legătură cu posibilitatea teoretică de a organiza un turneu final sau orice alt eveniment sportiv în România, un lucru e clar. Ar trebui să luăm serios în calcul o colaborare cu africanii. Noi punem publicul.