O palmă de la public

Unirea – Liverpool a mutat un oraş în tribunele din Ghencea

S-a umplut stadionul din Ghencea la Urziceni – Liverpool. Pentru prima dată în 14 luni! Situaţia conţine o cantitate biciuitoare de ironie: dintre echipele româneşti, Steaua are cei mai […]

Unirea – Liverpool a mutat un oraş în tribunele din Ghencea

S-a umplut stadionul din Ghencea la Urziceni – Liverpool. Pentru prima dată în 14 luni! Situaţia conţine o cantitate biciuitoare de ironie: dintre echipele româneşti, Steaua are cei mai mulţi simpatizanţi. Dar are stadionul plin doar dacă-l închiriază Unirii, cu galeria ei modestă numeric.

Mihai Stoica a făcut un sondaj de opinie personală şi a ajuns la concluzia că „publicul vine în Ghencea pentru Liverpool!”. Dar aura adversarilor şi imnul lor fabulos reprezintă doar o jumătate din răspuns. Cealaltă jumătate se află în aşteptările microbiştilor din România. Ale suporterilor Stelei şi nu numai. Oamenii vin la meciuri să vadă fotbal, vin fascinaţi de jocul ăsta inventat de englezi, din plictiseală, şi perfecţionat de nemţi, din perfecţionism. Nu vin pentru jocurile născocite de cooperativă şi perfecţionate de parveniţii lojelor.

Un meci în cupele europene îi garantează spectatorului român absenţa butoanelor şi a circului cu pretenţii de polemică. Aerul e mai puţin poluat cu ambiţii, tribunele mai puţin încărcate cu orgolii. „Eu cred că vin şi pentru noi. Atmosfera la meciurile noastre e una curată!”, a parat, timid, Onofraş, în „Evenimentul zilei”.

Din ce pricini a apărut gaura de ozon şi umbrela de noxe la meciurile din Liga 1? Cum de a reuşit Unirea să aducă pe stadion peste 20.000 de oameni, cînd Urziceniul aliniază doar 17.000 de locuitori? Şefii din fotbalul nostru ar trebui să răsucească bine în minte aceste întrebări. Nu e prima oară cînd publicul le-a dat un semnal. Ori ţin cont de el, ori rămîn claustraţi în campionatul lor paralel, cu stadioane suspendate şi aer mizer.

Şefii de cluburi nu pot da vina la infinit pe fani, pe lipsa de civilizaţie sau de interes. Interes există, disponibilitate pentru aplauze şi cîntece există. Numai că n-a mai rămas mare lucru de aplaudat la echipele noastre. Cu excepţia derbyurilor, mersul la stadion a ajuns un fel de practică masochistă sau nostalgică. Iar Unirea a ajuns tabăra refugiaţilor goniţi din tribune cu sau fără ajutorul bodyguarzilor.

Au venit în Ghencea să vadă fotbal. Pentru prima oară în 14 luni! S-au întîmplat destule pe stadionul Stelei în vremea asta. Au fost răsturnări de situaţie şi de logică, uşi trîntite, pariuri nebuneşti, săbii deasupra capului, turnicheţi-minune, bătălii şi salvatori de diferite dimensiuni. Şi totuşi lumea nu s-a înghesuit să le vadă. Spectacolul vinde, desigur, dar cu condiţia să nu fie ieftin!