Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Gentlemenii fluierului

De cînd şefii de cluburi stau prin tribunale, arbitrii se atacă între ei

Pe zi ce trece, se adevereşte ipoteza de lucru a „cooperativei”: arbitrii sînt şi ei oameni, nici mai mult, nici mai puţin. „Am fost un gentleman […]

duminică, 17 ianuarie 2010, 12:22

De cînd şefii de cluburi stau prin tribunale, arbitrii se atacă între ei

Pe zi ce trece, se adevereşte ipoteza de lucru a „cooperativei”: arbitrii sînt şi ei oameni, nici mai mult, nici mai puţin. „Am fost un gentleman şi l-am lăsat să dea cu mine de maşini”. Remarcabil calmul englezesc al lui Sebastian Colţescu! Dar, pentru binele lui, ar trebui să-şi tempereze sinceritatea. Într-un anumit context conţinînd şefi de club furioşi, declaraţia lui ar putea fi interpretată drept instigare la violenţă.

După un antrenament al arbitrilor, Colţescu-Don-Quijote-care-nu-luptă-cu-te-miri-cine a avut un conflict cu „centralul” Eduard Constantinescu. Nu cine ştie ce, doar un episod mai contondent, din seria „doi băieţi iubeau o fată” sau „un fleac, m-am stăpînit”. Dar, dacă stăm să medităm un pic, aşa ceva se întîmplă mai rar. De fapt, în perioada folcloristă, nu s-ar fi întîmplat deloc.

Acum, din pricini care ţjn de blazarea juridică a şefilor de cluburi, arbitrii trebuie să se ocupe de arbitri. Iată prima noutate! Eduard Constantinescu i-a făcut rost de prietenă confratelui. „I-am promis eu că îi găsesc una şi m-am ţinut de promisiune”. Confratele – ingrat! „S-a ajuns l-a situaţia să fiu acuzat că el s-ar fi despărţit de fată pentru că aş trăi cu ea!”. Apoi lucrurile au degenerat, iar Colţescu a fost înnobilat ca la uşa cortului pe Stadionul „Ion Oblemenco”.

Răfuielile între arbitri reprezintă a doua noutate. S-au văzut „centrali” alergaţi de suporteri pînă în vestiar, ameninţaţi cu pistolul de şefii de club, strînşi de gît de jucători sau chiar molestaţi cu plicul de patroni. Asta le mai lipsea, să fie atacaţi în public de proprii colegi! Ce urmează? Să intre pe teren însoţiţi de bodyguarzi! Să întrerupă meciurile pentru că tuşierul a dat cu bricheta în ei! Să se afle mereu departe de fază, dar şi de arbitrul de rezervă, care le face diverse semne cu pumnul!

Partea bună e că imaginea arbitrajului românesc virează binişor spre roz delicat. În peisajul populat pînă mai ieri de „mitici” fără maniere sau cu maniere penale, a apărut, iată, primul gentleman. Cuvîntul nu sună rău deloc, dar rămîne de lămurit ce înseamnă în româneşte.

Din ce spune cavalerul fluierului Colţescu, „gentlemanul” are şi el orgoliul lui. Ţine să păstreze discreţia absolută în legătură cu suferinţele sale private. „Mi-a lăsat urme şi zgîrieturi pe gît, dar nu e o problemă. O să port helancă.” Bluza pe gît e o soluţie. O alta ar fi să sune un prieten sau să aibă la el o conservă de spanac, în caz de Bluto.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

mario (58 comentarii)  •  17 ianuarie 2010, 5:37

maria ai fost in concediu? ne-ai lipsit….
te-ai intors si nu prea cu articolul asta!
asteptam articole adevarate de la tine nu aiureli din astea…tu esti de vina ne-ai obisnuit cu un anumit nivel…

stresu (67 comentarii)  •  17 ianuarie 2010, 10:56

Neatza Mărie,

Şeful tău, multilaureatul Tolontan, a avut pe 13.01.ac. articolul: „Fantoma bîntuie prin intermediari”. Printre altele, distinsul jurnalist, băteau şaua să priceapă iapa, ca să facem distincţie între viaţa privată şi viaţa publică a sportivilor şi nu numai (presupun că n+a făcut referire doar la viaţa privată a lui Răzvan Lucescu).

Revenind la articolul tău, mă întreb şi te întreb, distinsă domnişoară, „doar un episod mai contondent, din seria “doi băieţi iubeau o fată” sau “un fleac, m-am stăpînit””, nu face parte din viaţa privată a celor doi ?
ce legătură are conflictul, minor sau major, nici nu mă interesează, al celor 2 cu arbitrajul, cu sportul ?

Frumuseţe, în ultimul timp ai scris puţin şi, ceea ce este mai dureros, ai scris prost.
Am pretenţii de la tine !
Aştept să-ţi revii !

O zi bună prinţesă !

SEVERUS PATIMA (58 comentarii)  •  17 ianuarie 2010, 13:40

multi s-ar putea sa te critice nitel , multi s-ar putea sa nu inteleaga
peste toate ins aramane stilul cler, concis si la obiect
ei si-au asumat stattutul de persoane publice deci si viata privata pusa sub lupa

Comentează