Bătălia pentru Andone

La Dinamo a început tradiţionala feliere de iarnă

Pe Andone îl leagă de Dinamo mai multe lucruri decît pe toţi şefii clubului adunaţi. Are loja lui, acolo, în istoria clubului. A cîştigat-o pe vremurile cînd Neţoiu fila poeţi, Turcu depăşea […]

La Dinamo a început tradiţionala feliere de iarnă

Pe Andone îl leagă de Dinamo mai multe lucruri decît pe toţi şefii clubului adunaţi. Are loja lui, acolo, în istoria clubului. A cîştigat-o pe vremurile cînd Neţoiu fila poeţi, Turcu depăşea planul la electrozi de sudură, Badea se ocupa de calculatoare mari cît o hală de uzină, iar Borcea purta cravată de pionier şi fuma trabucuri exclusiv pe ascuns, în toaleta şcolii. Cît despre impresarii Becali, se antrenau pentru mercato, vînzînd Rolexuri aproape veritabile.

Cînd se întîmplau toate astea, Andone juca fotbal cum ştia el mai bine, fără să-l frămînte vreo bănuială că va ajunge, peste ani, mingea oficială a Campionatului de Scuipat, Zgîriat şi Strîns de Nas din Groapă. E o întrecere simbolică între şefii de la Dinamo. Cel mai tare dintre acţionari e acela care impune antrenorul.

Competiţia asta se desfăşoară obligatoriu pe spinarea echipei şi cu predilecţie în pauza de iarnă. E unul dintre cele mai palpitante momente ale sezonului! O delectare pentru amatorii de teatru pe butoaie, o tortură plicticoasă pentru suporteri. Replicile nu sînt spuse pentru a fi crezute, ci pentru a provoca rîsul sau somnul.

Cînd Neţoiu declară: „Vreau să ajut Dinamo!”, nu se referă la club, ci la bancă. Şi nu e vorba de opere de caritate, ci de împrumuturi cu dobîndă atractivă, rezultată din tranzacţiile cu jucători. Cînd Badea afirmă că nu crede „în sistemul cu doi antrenori principali”, asta nu înseamnă că n-ar pleda pentru sistemul cu nşpe principali, cîte unul de acţionar.
Şefii clubului apreciază la un tehnician competenţele de gestionar de tarabă. Meseria de antrenor se reduce la deprinderea maniacală de a înşira jucătorii pe teren, cît mai la vedere. Aici şi numai aici, acţionarii, toţi, pasivi, activi, interactivi şi hiperactivi, au păreri comune.

Mai departe, gusturile se diversifică ameţitor, în funcţie de interese. Neţoiu îl vrea pe Andone, ca parolă de intrare pe uşa clubului. Într-un acces de generozitate, Borcea garantează din proprie iniţiativă pentru Andone. Ioan Becali, în schimb, are faţă de Ando un sentiment înjumătăţit, de la brîu în sus sau de la brîu în jos. Badea se abţine previzibil, iar Turcu se întreabă singur şi îşi răspunde enigmatic: „Avem antrenor”.

Ca orice conflict care se respectă, gîlceava din Groapă are o miză strict economică, drapată în principii umanitare. Vor să ajute clubul, cu condiţia să-l taie în felii şi să-l împartă frăţeşte. Dacă pe şefii din Ştefan cel Mare i-ar lega de Dinamo şi altceva decît banii, le-ar pune o talpă şeicilor şi l-ar „sufla” pe Andone. Chit că după revenirea acestuia, de la echipă nu s-ar mai transfera nimeni, cu excepţia impresarilor de casă.