Trataţi-vă cu marmeladă!

În pauza competiţională sau nu, Cornel Dinu rămîne moralistul de serviciu. E drept, vocea e puţin zgîriată, placa mai sare din cînd în cînd. Dar oricum vocea se aude, extrage ca de obicei esenţa sub formă de praf şi ne-o aruncă […]

În pauza competiţională sau nu, Cornel Dinu rămîne moralistul de serviciu. E drept, vocea e puţin zgîriată, placa mai sare din cînd în cînd. Dar oricum vocea se aude, extrage ca de obicei esenţa sub formă de praf şi ne-o aruncă în ochi. Unii, de la Dinamo, de aiurea, încearcă să-l imite, dar cu rezultate şi profeţii cel mult caraghioase. Uitaţi-vă la Borcea, e clar că are garderoba mai plină ca biblioteca. Iar Turcu degeaba îşi ţuguie buzele şi face mutrişoare, se vede cît de colo că e „temorat” de gramatică.

De ce sînt atîtea accidentări? Explică Dinu: „Din cauza mîncărurilor sofisticate de azi”. Vă aşteptaţi la un citat din clasicii latini, la o parafrază din Anonimul Veneţian, la Triste, la Pontice sau la Etica Nicomahică? Ei bine, o dată în viaţă, Procurorul nu şi-a scos argumentul din cărţi, ci din borcan. Fotbaliştii de pe vremuri erau mai căliţi, spune el, pentru că „plecau de la marmeladă”. Aşa e Dinu, orice l-ai întreba, o dă în paradigme. În paradigma alimentară, de data asta.

Explicaţia e originală, dar incompletă. Nu doar mîncărurile sînt sofisticate. Fotbalul e sofisticat, competiţiile, condiţiile de pregătire, pretenţiile antrenorilor, tactica, părerile publicului, standardele UEFA, adversarii, toate s-au sofisticat. Lumea e sofisticată, ca o peltea de circuite sau ca o dulceaţă de şuruburi, să zicem. Cum ar veni, de cînd s-a lăsat Procurorul de fotbal, lucrurile s-au complicat inutil, iar fiinţa umană a dat, inevitabil, înapoi.

Dar Dinu, s-a sofisticat şi el între timp? Nu, s-a făcut sofist, genul acela de gînditor care nu se sinchiseşte de erorile de logică. Logica nu contează, dacă poate fi uşor înţeleasă. Aşa cum spunea zilele trecute despre om, că stă la jumătatea distanţei dintre bine şi rău, Dinu se află la jumătatea distanţei dintre adevăr şi fals. Dintre fotbal şi drept, dintre antrenor şi avocat, dintre banca tehnică şi oficială. 

„Gena noastră era mai rezistentă decît cea de azi, chiar dacă ştiinţa a progresat”. Încă puţin şi Dinu ţinea o scurtă lecţie de futurologie aplicată la fotbal şi schiţa portretul jucătorului de mîine, hrănit cu tablete, cu gură minusculă, ochi mari şi oblici, gît subţire şi cap transparent, mai mare decît trunchiul. Da, dom’le, ni se strică rasa, oamenii nu mai sînt ce-au fost. Iată de ce se accidentează fotbaliştii români. Nu că ar avea prea multe meciuri şi antrenamente, nu, oasele se rup de prea mult trai bun şi sofisticat.

Adevărul e că „gena” cu pricina nu va ajunge nici în secolul ăsta, nici în cel viitor atît de rezistentă încît să suporte fără probleme o sută de meciuri pe sezon. Dar asta e o banalitate, iar Dinu nu vrea să fie banal. Problema e: de la ce cantitate de marmeladă în sus nu mai eşti banal şi devii original? Cîtă marmeladă trebuie să consume un om, ca să aibă o gîndire maleabilă, uşor de modelat, în special de cei care ţin pîinea şi cuţitul?