Iar suntem campioni mondiali!

Contra şi Burleanu spun că "nu ne făceam de râs la Mondial". Sigur că nu. De aia nici nu ne-am calificat: n-am avut motivaţie

Ruşinea nemţilor la Mondial e balsam pentru imaginaţia oamenilor de fotbal din România. Tiptil, întâi şeful FRF, apoi selecţionerul au lansat în eter ideea că „nu ne-am fi făcut de ruşine”. Nu şi de data asta, de vreme ce Albania nu e calificată.

„M-a surprins eliminarea Poloniei, mă aşteptam la mai mult de la ei”, a mărturisit Contra, la DigiSport. Dacă polonezii au bătut la scor însăşi „naţionala” României, erau candidaţi siguri la trofeu. „Au câştigat lejer grupa din care am făcut şi noi parte”, a adăugat selecţionerul, care nu era încă pe bancă la ora când trecea, fără să oprească în staţie, acceleratul de Varşovia.

„Am văzut echipe mai slab cotate ca noi sau mai slabe din anumite puncte de vedere ca noi care au făcut meciuri bune”. Slab, puternic, s-ar spune că participarea la un turneu final ţine de şansă, de alinierea astrelor, de forma de moment a suporterilor sau a gazonului, nu de valoare.

Ai noştri, ca turiştii
Răzvan Burleanu a făcut teoria oboselii inerente în cazul celor care muncesc: „E o realitate faptul că nivelul Cupei Mondiale nu este foarte înalt pentru că jucătorii sunt foarte obosiţi”. Ăsta era atuul nostru, aşadar: „tricolorii”, mai ales cei care nu joacă la echipele de club, sunt odihniţi. Iar dacă au răbdare până când adversarii cad frânţi şi se duc la culcare, pot face o figură frumoasă în orice competiţie.

Păcat că nu ne-am calificat! Mondialul 2018 este obositor numai când te gândeşti unde se desfăşoară şi ce spaţii vaste ai de străbătut până ajungi, din şezlongul de la Mogoşoaia la stadion.

Pe măsură ce turneul final avansează, vor lua avânt şi scenariile despre cum ar fi jucat România dacă ar fi fost în locul danezilor, de pildă. „Am fi avut şanse foarte mari să ieşim din faza grupelor”, susţine şeful FRF. Apoi îşi aminteşte că „avem de luat o revanşă în faţa celor din Muntenegru”.

Da, ce memorie! La Mondial, nu ne-am calificat dintr-o grupă accesibilă. Probabil pentru că în preliminarii întâlneşti mai multe echipe la fel de odihnite, că nu mai există echipe mici. Şi mai puţine echipe mari.

Visând la Serbia într-o zi proastă
Contra se gândeşte mai ales la Serbia, cu care jucăm în Liga Naţiunilor. Spune că e „încrezător, dar şi realist”, că „putem bate pe oricine dacă ne pregătim bine meciurile”. Dar că şi sârbii „pot bate pe oricine dacă prind o zi bună”.

V-aţi dat seama ce înseamnă „să-ţi pregăteşti bine meciurile”. Să te rogi fierbinte ca adversarii să aibă o zi proastă. Contra speră, în plus, că unii dintre jucătorii Serbiei se vor retrage, înaintea meciului cu România.

Care e secretul „tricolorilor”, cum se menţin ei odihniţi? În cea mare parte a celor 90 de minute, nu joacă nimic. Apoi se plâng de terenul îngheţat, de arbitru, de curent la atacurile polonezilor, de poziţia porţii faţă de soare şi de alte variabile. Şi selecţionerii României sunt odihniţi, pentru că în cea mai mare a mandatului nu antrenează nimic, doar citesc presa şi dau vina pe mentalitatea lui Gutenberg, care-a inventat tiparul.

Meciurile decisive găsesc „naţionala” într-o stare de relaxare totală, într-o dispoziţie distrată, de vacanţă. Astfel, din somn în picoteală, campionatele mondiale au devenit simple exerciţii de imaginaţie pentru fanii României. Fantezii, dar pornind de la rezultate concrete.

Cu spaniolii, am remizat pe unde i-am prins în amicale, pe suedezi i-am învins cu 1-0 în martie, la Craiova. Se cheamă că ne-am luat revanşa, deşi era tot un amical. Dacă ar exista un turneu final de meciuri amicale, l-am câştiga la pas.

N-are rost să te uiţi în urmă şi să-ţi imaginezi cum ar fi jucat „tricolorii”, în preliminariile CM 2018, dacă pe bancă nu stătea Daum, salvatorul descoperit de FRF. Ar însemna să nu fii realist, vorba lui Contra. Federaţia nu şi-a asumat nici alegerea tehnicianului neamţ, nici ratarea calificării.

Singurele rezultate pentru care FRF se consideră responsabilă sunt cele pe care le-ar fi obţinut românii dacă jucau la CM. Abia în aceste scoruri mai mult decât onorabile, de tipul „Un fleac, i-am fi ciuruit”, se văd meritele incontestabile, chiar debordante ale managerilor de la Casa Fotbalului.