Vulturi de Avicola

Patriotism distributiv: la Mondial, Shaqiri şi Xhaka dau din picioare pentru Elveţia şi din mâini pentru Albania şi Kosovo

FIFA a deschis o procedură disciplinară după ce Shaqiri şi Xhaka au sărbătorit golurile din meciul cu Serbia, scor 2-1, printr-un misterios semn cu mâinile: au răsfirat degetele şi au încrucişat încheieturile.
Cunoscătorii, adică experţii în interpretarea gesturilor şi citit în palmă din Kosovo, de unde sunt originari cei doi fotbalişti, au văzut în asta semnul indubitabil al vulturului albanez şi s-au bucurat: „Mândri de voi! Kosovo vă iubeşte!”. La fel a interpretat şi Serbia modul cum au ales cei doi să sărbătorească la gol, dar a reacţionat diferit: „O sfidare ruşinoasă”, a decis presa de la Belgrad, citată de L’Equipe.

Arbitrul „criminal”
Regulamentul FIFA prevede sancţiuni pentru „gesturi care provoacă publicul”: două etape de suspendare. Forul internaţional a chemat propriii lui specialişti, să se lămurească dacă Shaqiri şi camaradul lui de vitejie Xhaka au figurat un vultur, o pasăre-liră sau un pui de găină, crescut în aer liber şi hrănit numai cu cereale. FIFA îl cercetează şi pe selecţionerul sârb, Mladen Krstajic, care a declarat că arbitrul meciului cu Elveţia ar trebui trimis la Tribunalul de la Haga, unde se judecă şi crimele războiului din fosta Iugoslavie: „Să-l judece aşa cum ne-au judecat şi pe noi!”.

Nici Elveţia nu e foarte bucuroasă. În primul rând, pentru că operaţiunea „vulturul” o poate lăsa fără jucătorii care au adus-o până în pragul calificării din grupe la Mondial. În al doilea rând, pentru că a devenit un fel de rampă pentru mesaje naţionaliste. Ziarul elveţian „Blick” a explicat pe larg cititorilor săi ce înseamnă „vulturul negru”, „Albania Mare” şi care-i legătura între Kosovo, vultur şi naţionala de fotbal.

Doar îşi dezmorţeau palmele
Shaqiri s-a născut în fosta Iugoslavie, din părinţi kosovari, care, în 1992, când micul Xherdan avea un an, au emigrat în Elveţia. Xhaka, albanez, s-a născut la Basel, unde familia lui se stabilise încă din 1990. Ambii fotbalişti s-au format la cluburi elveţiene. Acesta e al treilea turneu final unde reprezintă culorile Ţării Cantoanelor. Au fost cetăţeni model, nu au dat din mâini până n-au înscris în poarta Serbiei.
„Gestul era făcut pentru toţi cei care m-au susţinut”, a declarat Xhaka. „Este o victorie pentru familia mea, pentru Elveţia, Albania şi Kosovo”. „Nimic politic, e doar despre fotbal”, a dezminţit curajos şi Shaqiri. Fotbalul îngăduie un singur act patriotic: să joci pentru ţara ta. Kosovo are federaţie recunoscută internaţional de puţină vreme, din mai 2016. Dar cei doi puteau reprezenta Albania, dacă tot ţin s-o reîntregească! Nu să-l lase pe Sadiku să bată România de unul singur la Euro.

Aşa, să fluturi din degete şi apoi să spui c-ai avut cârcel nu reprezintă cine ştie ce devotament pentru cauză. Este doar o maimuţăreală care nu costă nimic. La fel, comparaţia dintre conflictul interetnic, care a lăsat răni încă deschise, şi arbitrajul la un meci e retorică ieftină şi jignitoare, inclusiv pentru sârbi.

Economie, nu vorbe
La fel ca alţi „naturalizaţi”, Shaqiri şi Xhaka au ales ce era mai bine pentru carierele lor de profesionişti, să slujească ţara de adopţie, nu să pună umărul la gloria fotbalistică a Albaniei. Victoria în faţa Serbiei aparţine Elveţiei şi punct. Kosovo, Albania n-au parte decât de un câştig imaginar de pe urma generaţiilor de exilaţi.

FIFA nu tolerează politica în timpul meciurilor, se ştie. În interiorul stadioanelor, jucătorii, antrenorii, arbitrii, spectatorii, toţi trebuie să fie elveţieni, neutri. Fără gesturi de propagandă, fără tumbe ideologice. Din raţiuni financiare, nu de altceva. Să nu se supere vreun sponsor, că-i fug clienţii sensibili la o temă sau alta.

Astea sunt regulile fotbalului-industrie, pe care le-au nesocotit Shaqiri, Xhaka şi Krstajic, trei, Doamne, şi toţi trei „vocea patriotului naţionale”. Sunt traşi la răspundere pentru crime economice de fapt, nu pentru convingerile lor îndemânatic exprimate. Dar astfel de ieşiri, de „o uşurătate insuportabilă”, vorba unui alt est-european, nu lezează doar utopia miliardară gestionată de FIFA. Lezează şi jocul însuşi, jocul care nu e flecar, ci mut ca destinul, în esenţa lui.