Darul muzicii în sala de sport

În câteva licee din Bucureşti, începe luna asta un experiment cultural sub panoul de baschet

„Ăsta e adevăratul proiect de ţară, acela care lipseşte”, a descris actorul Marius Manole iniţiativa unor fundaţii şi a organizatorilor Festivalului Enescu de a aduce muzica clasică mai aproape de liceenii bucureşteni. Cum se predă muzica la noi? Aşa cum se predau şi sportul, chimia, fizica, biologia sau desenul, pe bază de manual. Multă teorie, puţină practică.  Puţină muzică. Încă şi mai puţină, dincolo de porţile şcolii: „E atât de ciudat să susţii în ziua de azi cultura”.

Singura reformă în educaţie, în acest moment, mizează pe copii care stau în cap. Atelierele-spectacol moderate de Marius Manole şi de muzicianul Paul Ilea mizează pe copii cu capul pe umeri, care vor să şi asculte, nu numai să audă.

„Dorim să scădem media de vârstă a publicului nostru”, spune directorul Concursului şi Festivalului Enescu, Mihai Constantinescu. „Să aducem copii şi tineri în sălile de concerte„. A fost nevoie de o cerere la Inspectoratul Şcolar Bucureşti, apoi de acordul directorilor de şcoli. Unii au refuzat, dar cei mai mulţi au zis da, dar după ce se termină perioada tezelor. Singura problemă rămasă era lipsa unui spaţiu adecvat pentru audiţii, puţine licee au sală de spectacole.

Aşa că atelierele muzicale vor avea loc în sălile de sport. Acolo se va auzi, poate pentru prima oară de la tăiatul panglicii, Mozart şi elevii vor afla, explică Paul Ilea, că „există o legătură între muzica lui Mozart şi muzica celor de la Şatra Benz, o trupă de hip-hop în vogă”. Sau că există o diferenţă, deloc mică, „între Bach interpretat de un puşti de opt ani şi Bach interpretat de un artist de 50 de ani”.

Artiştii, notaţi de elevi

Elevii vor fi antrenaţi în judecarea artei interpretative, vor face „o călătorie muzicală în timp” şi vor fi invitaţi să se joace de-a juraţii şi să noteze concurenţii de la Concursul Enescu, din toamnă. Ca auxiliare, vor fi folosite 18 filmuleţe pe youtube, o aplicaţie pe Internet şi neapărat umorul, „vom încerca să avem umor”, a precizat Marius Manole, la lansarea proiectului. „Să vorbim pe limba lor”.

Şi poate aşa tânăra generaţie va face pasul spre o altfel de înţelegere a ceea ce ascultă de obicei. „Am o imagine cu mine mic, la Iaşi, într-o familie de muncitori, cu o bibliotecă mică”, a continuat actorul. „Mă întrebam cum am ajuns să citesc şi să interpretez Sartre, Shakespeare. Singurul răspuns ar fi că a existat cineva, cândva, care a fost un model pentru mine. Copiii din ziua de azi au şi ei nevoie de aşa ceva”. 

Când mulţi se străduiesc să le lărgească ghiozdanele, câţiva artişti şi-au propus să le lărgească orizontul copiilor, iar acesta e cel mai mare dar pe care îl putem oferi celor care ne vin din urmă, nu doar de ziua lor internaţională, ci în fiecare zi, zi de zi. Abia după ce copiii noştri vor învăţa să recunoască frumosul, urmează binele.