Răzbunarea-i arma Sportului
Pentru că i-au tulburat liniştea, ministrul Ioana Bran taie jumătate din banii antrenorilor cu înalte performanţe
Nu cunoşti omul, nu ştii din ce fel de paie e făcut, până nu-i dai puterea. De pildă, ministrul Ioana Bran, de patru luni de când conduce Ministerul Sportului, decontează premieri pentru dansul sportiv şi arte marţiale, nişte discipline pe înţelesul tuturor. Când vine vorba despre sporturile olimpice, ministrul Bran are crampa scriitorului din primării şi nu poate semna ordine de plată. Aşa a apărut conflictul dintre MTS şi Federaţia Română de Canotaj.
Kafka pe valuri
Mircea Roman nu-şi primise indemnizaţiile de antrenor naţional din noiembrie anul trecut. Venise aprilie şi MTS susţinea că „legea nu-i permite” să-l plătească, pentru că „nu pregăteşte pe nimeni”. Sportivii săi nu apar în statele MTS, pentru că au trecut la COSR, în programul Samurai 2020, unde se antrenează, desigur, singuri, de capul lor. Timp în care domnul Roman plimbă barca pe valuri şi aşteaptă bani de la stat.
„Nu este rea-voinţă. Domnul Roman nu mai are niciun sportiv care să ia indemnizaţie de la MTS”, a explicat în scris ministrul Bran. Nu e rea-voinţă, dar nici bunăvoinţă de a citi legea nu e. Actul care stabileşte normele financiare în sport, HG 1447 / 2007, pune o singură condiţie pentru plata indemnizaţiilor: antrenorul şi sportivii să se afle în „perioada acţiunii de pregătire sportivă” pentru o competiţie unde „participă în numele federaţiei”.
Cei şapte care nu-s „samurai”
Cantonamentul la canotaj ţine aproape la fel de mult ca o campanie electorală, adică 11 luni pe an. Iar sumele despre care e vorba nu suportă comparaţie cu sumele pe care le încasează fotbaliştii profesionişti de la ministere sau primării. Indemnizaţia sportivilor e de până la 1.800 lei, iar cea a antrenorilor naţionali, de până la patru indemnizaţii de sportiv, adică 7.200 lei, nici jumătate din salariul lui Lăcătuş ca manager la CSA. De la Federaţie, Mircea Roman încasează un salariu lunar de 1.300 de lei.
În decembrie 2013, când au fost introduse în lege conceptul de „antrenor naţional” şi nuanţa de „înaltă performanţă”, fostul ministru Nicolae Bănicioiu număra şapte astfel de tehnicieni în toată ţara.
La muncă, nu la pus mâna pe vâslă!
Anii au trecut, iar la MTS au venit alţi oameni, cu alte idei. Toamna trecută, Marius Dunca s-a supărat pe canotoare, că se retrag prea repede, şi a ameninţat că introduce prag de vârstă pentru acordarea rentei viagere. Apoi a venit Ioana Bran (foto), care s-a supărat pe antrenorul de la canotaj, că ia bani prea mulţi. Nici nu i-a achitat bine indemnizaţiile restante lui Mircea Roman, că a şi croit un proiect de lege, să modifice mult prea generoasa HG 1447 / 2007. Întâi a trimis la Guvern varianta definitivă a documentului, apoi a pus o ciornă pe site-ul MTS, de amorul dezbaterii publice.
În varianta trimisă la Guvern, proiectul prevede înjumătăţirea indemnizaţiei antrenorilor naţionali. Nu mai pot primi decât cel mult indemnizaţia a doi sportivi, adică 3.600 de lei lunar.
Sfinţia sa, politrucul
Asta a realizat Ioana Bran ca ministru: o „mărgică” otrăvită. Să faci o lege pentru a te răzbuna pe un om, şi încă un om care aduce medalii semnificative şi-ţi justifică biroul şi „salarul”, nu mai reprezintă, în România anului 2018, vreo mare vitejie. Iar pe ministrul Ioana Bran n-o poţi bănui că vrea să obţină vreun avantaj personal din manevra asta. Nu bagă în buzunar banii tăiaţi de la Mircea Roman, nu încearcă să evite excursii în Costa Rica.
Pur şi simplu, s-a enervat, ceea ce e omeneşte, „orice om” îi este frică de nervii lui. Ministrul Sportului a văzut roşu majoritar în faţa ochilor deoarece preşedintele FR de Canotaj, Elisabeta Lipă, n-a venit în audienţă la MTS, să discute despre problema antrenorului. Ioana Bran avea „întreaga disponibilitate” s-o lase să aştepte puţintel la uşă, apoi s-o redirecţioneze la secretarul de stat Cosmin Butuza, în mapa căruia a ajuns sportul de performanţă.
Bine că nu s-a dus Elisabeta Lipă să se roage de ministru să respecte legea. E drept că Mircea Roman trebuie să strângă cureaua ori să-şi deschidă un chioşc de ape minerale şi plate lângă debarcader. A făcut el şi alte sacrificii, acum pierde doar nişte bani. Dar asta mai lipsea, încă un „exerciţiu de imagine” de coşmar: Canotoarea Secolului să fie ţinută pe holuri de Zâna Undelor Radio. Peste poate! Avem şi noi, ca popor, dreptul inalienabil să visăm la lumea reală.