Nazism în pantaloni scurţi

Handbalul românesc pierde juniori, pentru că Federaţia vrea numai jucători foarte înalţi. Şi, eventual, blonzi şi cu ochi albaştri, cum au campionii mondiali

În 2013, un părinte a reclamat Federaţia Română de Handbal la CNCD, din pricina regulilor care defavorizează juniorii mai mici de 1,73 metri.

„Dintr-o echipă de 16 jucătoare, FRH impune participarea a minim 3 sportive de talie. Este aceasta o condiție prea dură?!”, se întreba retoric conducerea Federaţiei pe site-ul oficial.

Problema e că pe baza acestei reguli se decid clasamentele. Nu vorbim despre un criteriu de selecţie, recomandat călduros de Federaţie. Ci despre un criteriu competiţional. Echipele de juniori care îndeplinesc acest criteriu primesc bonus un punct, la fiecare meci, şi se poate ajunge la situaţia ca echipa cu mai multe victorii să fie depăşită de echipa cu jucători mai înalţi. Până la urmă, e o întrecere de handbal, nu de prins păsări.

Inegalitate de şanse
Reclamaţia părintelui de junior a fost respinsă de CNCD, ce surpriză, nu-i aşa? A fost formulată în schimb o opinie separată, de către doi dintre membrii Consiliului. Şi opinia asta susţine aşa: că regula taliei din handbal este o regulă discriminatorie, „Dreptul atins este cel al participării la competiţie a jucătorilor talentaţi, în condiţii de egalitate”. Esenţa şi frumuseţea sportului sunt atinse. De aceea se practică handbal în şcolile româneşti, pentru că e un sport democratic, pentru toată lumea, la fel ca fotbalul. FRH a decis însă că e un sport pentru elevii înalţi.

Primul punct din statutul Federaţiei, a explicat preşedintele Alexandru Dedu, citat de Mediafax, este „reprezentarea României la competiţiile internaţionale”. Nu putem fi reprezentaţi oricum la Mondiale şi Europene, trebuie musai să fim remarcabili ca brazii. Mai tare decât statutul ăsta exigent este însă Legea Sportului, care-i fixează altă preocupare de căpetenie FRH, una care vizează baza, nu vârful: dezvoltarea handbalului pe teritoriul României.

Ale noastre, ca brazii, ale lor, pe podium
Regula e veche, de decenii, Dedu însuşi recunoaşte, însă o apără susţinând că asta-i „tendinţa în handbalul modern”. Creşterea în înălţime se încheie după 20 de ani. Şi nu este uniformă, se ştie: unii puşti cresc într-o vară cât alţii într-un an.

Iar în handbal, înălţimea nu are relevanţa din baschet, de pildă. „Ele au talie mică și foarte mică, noi suntem înalte, și ne-a fost greu să nu le scăpăm! Câteodată le-am pierdut parcă printre degete”, declara pentru Gazeta interul Cristina Florianu, după meciul cu Paraguay, 29-17, de la CM din decembrie.
Deşi, conform statisticilor FRH, la acel Mondial eram pe locul trei la înălţime, am încheiat pe locul zece. La fel de bine, domnul Dedu ne-ar putea prezenta o statistică după media culorii ochilor şi a culorii părului. Şi ar trage concluzia previzibilă că avem nevoie de jucătoare cu ochi albaştri, păr blond şi piele albă, pentru a fi în tendinţele dictate de nordici.

Criteriul psihologic
Dacă tot se îngrijeşte atât de meticulos de selecţia juniorilor, FRH ar trebui să acorde atenţie şi celorlalte criterii. De ce numai înălţimea? De ce nu şi greutatea? Sau starea de sănătate: fără bolnavi de gripă în lot. Sau parametrii funcţionali, de pildă, parametrii psihologici, de care FRH se loveşte la senioare. Altfel n-ar fi angajat doi psihologi israelieni, care să le consilieze pe „tricolore” la Mondialul din Germania. Să fie testaţi copiii şi să fie răsplătite echipele care au cel puţin trei caractere puternice în lot sau cinci caractere aşa şi-aşa.

Sportul de performanţă este o formă de luptă cu tine însuţi, nu un nazism camuflat, aşa cum insistă să-l definească FRH. Nu este rezervat unor exemplare din rasa pură a câştigătorilor la loteria genetică. Să defavorizezi copiii care joacă handbal în numele binelui suprem al României nu e doar discriminare, e şi subminare a interesului general al societăţii.

Anul acesta, în aprilie, echipa HC Buhuşi s-a retras din turneul semifinal pentru junioare II, estimând că n-are nicio şansă, din pricina criteriului înălţimii. „Există multe situaţii concrete în care antrenorii au folosit jucătoare accidentate, care nici nu puteau să alerge, doar pentru a primi bonificaţia”, a scris preşedintele HC Buhuşi, Adrian Păduraru, într-un mesaj adresat FRH.

Celelalte cluburi continuă competiţia şi alimentează farsa. La fel cum ceilalţi părinţi de handbalişti nu sesizează vreo nedreptate. Din când în când, cineva strigă: „Împăratul e gol!”, şi-atunci FRH mai comandă nişte echipamente şi nişte capete de lup dacic, să fie acoperită pe segmentul de juniori.