Pentru un vechi început!

Deşi l-a surprins plăcut victoria cu Israelul, Contra interzice băutul ceaiului, după o anumită oră, în cantonamentul naţionalei

Moment de sinceritate al lui Ţucudean după golul marcat cu Israel: „Nu pot să spun că e un nou început”. Bună idee, să păstrăm proporţiile după un amical câştigat. „Tot minţim oamenii că e un nou început de vreo 20 de ani”, a spus atacantul lui CFR Cluj. Ţucudean are 26 de ani, deci s-ar putea spune că a fost un păcălitor precoce, încă de la grădiniţă, promitea schimbul de generaţii la grupa mare.

Banca tinde să se teamă
Nu e un nou început, e un început vechi, în spaţiul alb ca hârtia, de după ratarea Mondialului. „Mi-a fost teamă că ne vom prăbuşi”, a comentat selecţionerul Contra peripeţiile tactice de la Netanya. „În general, România tinde să piardă când primeşte gol prima”. De data asta, a tins să câştige, cu 2-1. Dar teama, da, a existat, şi nu neapărat pe teren, ci pe bancă. Nu atât teamă, cât ezitare. Contra tinde să mizeze pe foştii lui colegi de la lot, ca Săpunaru, sau pe revelaţii ieşite din garanţie, precum Keşeru şi Pintilii A fost nevoie de un gol al gazdelor pentru ca selecţionerul României să trimită în teren propriile sale pariuri: Bancu şi Mitriţă. A scăzut media de vârstă, a crescut viteza de joc.

De 20 de ani, cu o singură, marginalizată excepţie, selecţionerii României n-au avut decât jumătăţi sau sferturi de curaj, când venea vorba despre întinerirea echipei. „Tricolorii” s-au îndreptat spre viitor cu paşi atât de mici încât, efectiv, au stat pe loc, „debulosaţi”.

Poziţia muşeţelului
Contra încă se învârte în jurul băncii. Nu prea ştie ce vrea, dar se bucură că „am debutat doi-trei jucători”. Nu ştie cât va sta, după alegerile de la FRF, dar ce selecţioner, cu excepţia lui Piţurcă, Iordănescu şi Daum, au avut siguranţa zilei de poimâine? Contra se miră şi el de propriile decizii: „Noi n-am ştiut să ne aşezăm bine în teren” sau „Jocul s-a schimbat complet după intrarea celor trei”, adică a lui Mitriţă, Stanciu şi Ţucudean. Cine-ar fi crezut? Ei fuseseră convocaţi după criteriul cantitativ, să completeze lista.

Antrenor tânăr, Contra mizează pe instinct, nu pe strategii. Nu se văd urmele unui plan riguros articulat. Şi totuşi, jocul României prinde minute entuziasmante. Apoi tot Contra vine cu temporizări memorabile, precum îndemnul „Să nu ne îmbătăm cu apă caldă”. Parcă-l şi vezi păzind cantonamentul „tricolorilor”, să nu fugă jucătorii, să bea ceai după ceai dansant, în noaptea dinaintea meciului.

Munci şi ziceri
În varianta asta fără presiune, cu o gheată în prezent şi cu alta în cui, greu de spus încotro se îndreaptă naţionala. Dar e un aer de libertate, şi în joc, şi în atitudinea jucătorilor, care ar putea-o duce, la un moment dat, undeva. Ţucudean, critic de mic, a privit în urmă şi a identificat piesa lipsă. „Avem talent, dorinţă la fel, trebuie să muncim”. Iată, munca, săraca, tinde să fie redescoperită la naţionala României. Mentalitatea, aia care le-a dat de furcă atâtor selecţioneri, inclusiv lui Daum, tinde să vină muncind.

Despre meciul cu Suedia, Contra a declarat că „important e să avem acelaşi spirit”. N-a precizat dacă e vorba despre spiritul din prima repriză sau din a doua repriză, „când am făcut-o cu totul invers”. În orice caz, e o ameliorare de standard faţă de „Nu mai există echipe mici”. Poate fotbalul nostru nu produce suficienţi fundaşi, aşa se explică apelul la Săpunaru. Banderola de căpitan de pe braţul fostului rapidist are însă altă explicaţie. Generaţia lui Stanciu n-a avut continuitate sub tricolor, n-a apucat să-şi afle liderul. E o generaţie intermitentă, nu doar din vina ei, mai degrabă din pricina spaimei de „noi începuturi” a clasicilor de pe bancă.

Pentru Contra sau pentru cine va veni în locul lui, în preliminariile Euro 2020, rezultatul va reprezenta prima şi ultima grijă. Nu predarea ştafetei la timpul potrivit. Dar dacă tot a venit vorba despre spirit în fotbalul nostru, acesta are drumul lui, secret, subteran şi încăpăţânat ca drumul unui izvor care curge dincolo de timp. Aşa se face că dacă dispare un Nicolae al Craiovei, apare un Nicuşor. După 20 de ani, după 30, după 40, povestea nu se rupe. Nu are vârstă. Deşi acum e rândul lui Bancu s-o spună, e o poveste foarte veche.