„Revoluţia fiscală” face dreptate socială

Deşi au condamnări penale şi nu cunosc limba română, miniştrii şi parlamentarii au salarii aproape la fel de mari ca femeile de serviciu din grădiniţe

Cerinţă pentru înscrierea la concursul de ocupare a unui post de îngrijitor, într-o grădiniţă cu program prelungit din Gorj: candidatul „nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea”. Şi femeilor de serviciu de la Parlament li se cere aşa ceva, cazierul curat. Numai parlamentarilor, nu.

Sunt şi alte condiţii: adeverinţă medicală, vechime patru ani, diplomă de Bacalaureat. “Să cunoască limba română, scris şi vorbit”. Că doar nu e concurs pentru postul de ministru al Educaţiei.

După depunerea dosarului, adică a celor peste 20 de acte necesare înscrierii, urmează concursul: proba scrisă, proba practică şi interviul. E vorba de un post plătit cu bani publici, nu poate fi angajat oricine, oricum.

“Doamna să mai aducă de-acasă un leu”

Vine “revoluţia fiscală”. Iar îngrijitorii din şcoli şi grădiniţe, cei care lucrează fără normă întreagă, s-au trezit cu lefurile scăzute drastic. Unii trebuie să aducă bani de-acasă, pentru a fi chit cu Fiscul. Cazurile au fost relatate de Europa FM şi Digi24.

Primarul din comuna gorjeană Roşia de Amaradia constată: “Femeia de serviciu de la grădinițele din centrul comunei, doamna Zăvelcă Daniela, încadrată cu taxă forfetară, dacă până la 1 ianuarie ridica un salariu de doar 217 lei, discutând cu domnul contabil de la școală, suma respectivă nu acoperă cheltuielile ce țin de contribuții și se pune problema ca doamna să mai aducă de acasă un leu sau doi pentru a putea finaliza domnul contabil statul de plată.”. Primarul încheie apoteotic: “Nici eu nu-mi explic acest lucru”.

În total, 160 de persoane, angajate la şcoli şi grădiniţe din Gorj, se află în situaţii asemănătoare. O femeie de serviciu trebuie să aducă 200 de lei de acasă în ziua de salariu, alta “pierde peste 50 la sută din salariu”, observa primarul din Roşia de Amaradia. Din 504 lei, rămâne cu 217 lei.

Câteva femei de serviciu au vorbit despre situaţia lor cu jurnaliştii. Plângând. “Vin dimineaţa la ora 5, aprind focul în patru clase. Spăl găleţi, ligheane, căni, pun apa. Spăl tabla, praful. Bag lemne în sobă şi la ora 12 vin iară. Mătur, iar şterg praful, toacă lemne, cară. Car lemnele cu roaba, să aduc la clase.”

Inchiziţia de la Inspectorat

După ce şi-au făcut publice necazurile, îngritoarele au fost chemate de şefii instituţiilor de învăţământ unde lucrează, din dispoziţia Inspectoratului Şcolar Gorj. Li s-a cerut, conform Europa FM, “să dea note explicative în care să scrie, în detaliu, cum a aflat presa despre acest subiect: cine a anunţat şi de ce au dat interviuri fără ca cei din conducerea Inspectoratului să ştie”. Inspectoratul a negat parţial ştirea. Susţine că angajatele au fost chemate “pentru a primi lămuriri” legate de situaţia lor financiară.

Reporterii Digi24 le-au întrebat pe îngrijitoare despre discuţia cu şefii lor. Doar una dintre femeile de serviciu, Daniela Zăvelcă, a mai dat declaraţii: “Mi s-a pus întrebarea: Ce m-a întrebat presa? Eu am răspuns exact ce m-aţi întrebat. Am scris tot”. Cealaltă femeie de serviciu s-a ferit de camerele TV. A vorbit soţul ei. Conducerea şcolii i-ar fi cerut soţiei sale să dea o declaraţie şi i-ar fi reproşat că “a ieşit la televiziuni”. “Mai dă soţia vreun interviu după ce s-a întâmplat?”, au întrebat jurnaliştii. Nu, a răspuns omul, nu mai dă, “de frică”.  

Costa Rica nu ştie ce-i frica

De ce frică? Frică să nu cumva să fie concediată dintr-o slujbă de vis? Ce anume i s-ar putea întâmpla unui cetăţean pentru că vorbeşte liber, în România anului 2018?

Nimic bun, e de presupus. Asta a devenit statul român, cu instituţiile lui, în fiecare fibră a lui, de la ministru la director de grădiniţă într-un sat uitat de timp pe hartă. Statul a devenit sau, de fapt, a revenit la stadiul de aparat al terorii difuze, generalizate. E, din nou, un mecanism care propagă şi menţine frica. Frica fără motiv, fără un obiect real, frica de schimbare, frica de neschimbare, de ziua de azi, de ieri şi de mâine, frica de dimineaţă până seara şi în somn, în apa de băut, în bucata de pâine şi în laptele copiilor. FRICA.

Şi în vremea asta, cât Daniela Zăvelcă scrie „note explicative” şi pune deoparte “un leu sau doi”, să nu iasă statul pe minus, ANAF primeşte ilustrate din Madagascar, din Costa Rica. Cu dedicaţie de la cei mai îndrăzneţi dintre noi, care nu s-au temut nicio clipă că rămân datori.