Haţegan, Urs român

Spre deosebire de nord-irlandezi, românii care jignesc arbitri nu-şi cer scuze

Ceea ce i se întâmplă zilele astea lui Ovidiu Haţegan e blândă tachinare pe lângă ce-a păţit elveţianul Urs Meier după ce a arbitrat în 2003 straniul meci Danemarca – România, scor 2-2. A fost înfiinţată o pagină de Internet, pentru cei care doresc să-l înjure pe „centralul” din Ţara Cantoanelor. La Constanţa, au fost instalate scuipători, cu poza plastifiată a lui Meier, sub care scria „Scuipaţi aici!”. La Sibiu, poza lui Meier servea de ţintă, pentru trăgătorii la tir din talcioc.

„M-am temut pentru viaţa mea”, a scris arbitrul în autobiografia lui, citată de „Adevărul”. Se mai temuse şi la „sfertul” Anglia – Portugalia, de la Euro 2004. „Ne-a furat un arbitru idiot!”, titra „The Sun” la vremea respectivă. După penalty-ul danez, ambasada Elveţiei de la Bucureşti a fost asediată de 5.000 de fani furioşi. Meier a fost „bombardat cu e-mail-uri pline cu ameninţări dintre cele mai dure”.

Vederi nord-irlandeze
Haţegan şi-a închis contul de Facebook. Au evoluat mijloacele de comunicare, nu şi comunicarea în sine. Nu s-au diversificat emoţiile după o calificare ratată. „Centralul” român susţine că se simte „atacat şi masacrat pe Internet”. N-avea cum să se simtă iubit şi venerat, după ce a dat cadou un penalty Elveţiei şi a lăsat Irlanda de Nord acasă. Corul criticilor a avut-o drept solistă pe soţia lui Corry Evans, mijlocaşul lui Blackburn. Supărată că va petrece mai mult timp decât preconizase împreună cu soţul, doamna Evans şi-a revărsat asupra lui Haţegan părerile lamentabile despre români.

După câteva zile, Lisa Evans şi-a cerut public scuze „tuturor celor pe care i-am jignit”, „nu aş accepta rasismul de niciun fel”, „nu trebuia să-mi dau frâu liber emoţiilor”. Soţul ei şi-a cerut şi el iertare, „fără rezerve”, într-un comunicat al Federaţiei nord-irlandeze. Comentariile Lisei, a adăugat Corry Evans, „nu sunt reprezentative pentru vederile ei”. Nici Haţegan, putem spune, nu e tocmai reprezentativ pentru România. Să nu uităm de sarmalele cu mămăliguţă.

Români despre români
Ceea ce a spus doamna Evans despre moralitatea rudelor lui Haţegan e literatură pe lângă criticile din ţară care i-au fost adresate „masacratului” virtual. Adrian Porumboiu l-a comparat cu „un prezervativ” şi a legat barajul pentru CM de meciurile din Liga 1. Originea dramei nord-irlandeze, susţine fostul arbitru internaţional, se află în celălalt colţ exigent al Europei, la Dinamo şi la CFR Cluj. Arbitrii noştri „cu ADN-ul modificat” de şefii de cluburi, deprind obiceiuri proaste din campionatul intern.

„Ceea ce a făcut nu e eroare, ci crimă!”, a spus Porumboiu despre Haţegan. E ultima dintr-un şir de constatări care începe acum opt-nouă ani: Haţegan e „clonat să fie corupt”, „demn de corpul de balet”, „arbitrajul lui e deasupra oricărei imaginaţii”, „o panaramă de arbitru”.

Mâlc la CCA
Ceea ce nu va urma, niciodată, după astfel de descrieri plastice sunt scuzele. Pentru că nu e vorba despre o violenţă sub imperiul emoţiei de moment, e vorba de o violenţă cultivată, sistematică. Împotriva lui Haţegan, în special, şi a arbitrilor din Liga 1, în general. Astfel de metafore sunt şi vor fi reprezentative pentru vederile oamenilor de fotbal de la noi.

Despre cum se arbitrează în Liga 1 putem discuta la nesfârşit. Dar mai avem până la discuţii.

Deocamdată, ne învârtim în jurul scuipătorii. Şi nimeni dintre şefii CCA nu opune vreo rezistenţă, nu are vreo reacţie oficială, nu se face scut instituţional în faţa arbitrilor, nu şi-i asumă. Vassaras şi Deaconu ţin capul în cutia cu delegări. După ce l-au promovat şi menajat, îl lasă pe Haţegan să suporte singur riscurile avansării. Imaginea arbitrajului n-are decât să se mânjească, arbitrii n-au decât să fie „masacraţi” etapă de etapă. Civilizaţia fotbalului nu se află în vederile sau în atribuţiile Comisiei Centrale.