Imnuri în „Dă-i” major

Gigi Becali l-a mustrat pe Mihai Stoica. Nu ascultă melodiile potrivite când se bate în cluburi

Brâncuşi a scăpat ieftin, acum un an şi jumătate, cu statuile întregi, când Mihai Stoica l-a atacat pe Facebook. „Cui îi pasă de soarta acestei oribilităţi?”, comentase directorul sportiv al FCSB. Era vorba de „Cuminţenia Pământului”, o sculptură care, confom etichetei, nu merge prin cluburi, nu se îmbată, nu se ia la bătaie. Pe scurt, nu întreprinde nimic care să-i justifice faima. Mihai Stoica a declarat „Cuminţenia” o „defecţiune”. Când să sară la gâtul „Maestrului”, l-a oprit un nepot al lui Becali, „Huă!”, „e vorba de artă, bă, nu despre desene animate”.

Atenţie! Cad banderole!
Şi astfel s-a consumat probabil singura polemică pe teme culturale din fotbalul nostru. În rest, doar dezbateri pe teme etice şi morale. De exemplu, când Alibec a aruncat banderola, Mihai Stoica a sărit ca ars de focul unui principiu: „Nu se mai poate tolera aşa ceva!”. Ceva mai multă acţiune decât travaliu intelectual se pare că a fost în clubul de noapte în care a fost surprins, recent, oficialul FCSB. Nu se ştie de la ce a pornit scandalul. Probabil cineva scăpase ceva pe jos sau în capul altcuiva, o directă, o canapea, o masă, şi Mihai Stoica n-a mai putut tolera atâta neglijenţă. A ieşit o încăierare, vorba nepotului lui Becali, ca la desene animate.

Pe Facebook, directorul sportiv al FCSB a explicat că n-a făcut decât „ce ar face orice bărbat”. S-a situat la înălţimea provocării, suindu-se pe un scaun, sătul să mai fie o victimă a mediului pasiv-agresiv din tribune, de la oficială, de pe teren, de pe stradă, din cluburile de noapte. Bătaia mondenă e doar un alt episod notoriu din rutina turbulentă a lui Mihai Stoica. Imaginea clubului s-a ales iar cu o vânătaie, dar atmosfera de la echipă s-a eliberat, o vreme, de veghea moralizatoare a „ochilor şi urechilor” patronului.

Ruşinea lui Becali
„Mi-e ruşine cu tine!”, l-a mustrat public Gigi Becali pe directorul sportiv. Se ruşinează pentru că Mihai Stoica merge prin cluburi, „un om care e cuminte nu se duce acolo”, a spus finanţatorul FCSB, la Antena 3. A dat şi argumente: acolo se duc cei care se droghează şi au „înţelegeri cu miliţia”. „Dacă nu te droghezi, nu poţi să stai în muzica aia”. Vedeţi că ajungem iar la cultură? Eroarea lui Mihai Stoica, în opinia şefului său, ţine de gusturile lui muzicale.

Lui Becali nu i-a fost ruşine cu angajatul său când acesta a fost condamnat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. La rândul lui, cu două condamnări penale la activ, patronul FCSB n-ar avea cum să-l repudieze pe Stoica pentru că a comis infracţiuni. Cel mult, i-ar critica stilul de scriitor sau de cercetător ştiinţific.

Cazierul încărcat n-a însemnat niciodată un motiv de jenă în fotbalul nostru, dimpotrivă. Altfel, foştii condamnaţi n-ar fi fost atât de repede reintegraţi, după eliberare. Ruşinos e să mergi în localuri unde se dă muzica prea tare. Sau să admiri abstracţiuni, „Eu nu dau nici măcar un milion pe o bucată de piatră”, spunea Becali despre „Cuminţenia”. Obrăznicia, în schimb, face toţi banii, e oricând o virtute utilă în comunitatea virulentă până la violenţă a Ligii 1.

Maestrul şi ucenicul
După ce Mihai Stoica a lovit cu pumnul un suporter, Becali l-a suspendat o oră, „la mişto”, „nici dacă îşi dădea demisia tot nu i-o acceptam”. Acum, nici vorbă de suspendări sau demisii. Patronul, cu indulgenţele lui şi pledoariile lui complice, are o contribuţie directă la operele contondente ale lui MM scandalagiul.

La urma-urmei, când a intrat să caute centura de diamant în meleul de cunoscuţi şi necunoscuţi, directorul sportiv n-a încălcat vreun cod de conduită a omului de fotbal. Deocamdată, cluburile noastre nu împărtăşesc cu lumea civilizată decât banii de la UEFA. Şefii de echipe nu pun preţ pe onorabilitate, respectabilitate, nici măcar pe minima decenţă. Decenţa e „defecţiune”, nu valoare. Doar muzica, atât, muzica să fie armonioasă, „do, re, mi, do, doooo”, fără arpegii diavoleşti. Eventual să fie imnul echipei, dar nu dat prea tare, să se audă când trosnesc oasele.