Audieri la foc de tabără
La reinstalare, ministrul sportului a povestit ce mult îi place să facă radiografii cu blițul. Mai ales la “dezastre”, cum e patrimoniul MTS

Darul sau blestemul Ecaterinei Andronescu: să fie minţită de colegii de partid. De la inflexiunile materne din întrebări i se trage. Ce să-i răspundă fostul ministru al sănătăţii despre vaccinuri? Că s-au întors acasă înainte de miezul nopţii. Deşi vaccinurile umblau prin oraş, cu gaşca, pe cele şapte cărări dintre care niciuna nu duce la farmacie.
Tinereţe, deconturi grele
Ce să răspundă ministrul sportului când doamna Andronescu l-a întrebat despre tabere? Doar nu era să povestească, acolo, la audiere, în faţa comisiei parlamentare, despre aventurile lui prin munţi, ca tânăr social-democrat. Cel mult la tribunal, Marius Dunca ar relata, cu lux de amănunte, că n-a ştiut, habar n-avea că partidul l-a cazat, dar statul plătea. Nu el, ci Cristian Meleşteu, fost director din MTS, e judecat sub acuzaţia că ar fi organizat pe bani publici tabăra de „leadership” TSD şi bune maniere în Complexul Naţional Sportiv Poiana Braşov.
Când a auzit, aşadar, de tabere, Marius Dunca a dat răspunsul lui norocos: face „o radiografie”. A precita că a cerut Curţii de Conturi să facă un audit al patrimoniului MTS. Care e „uriaş”. Cum termini să-l auditezi, trebuie să te apuci din nou, că se tot retrocedează terenuri, se tot închiriază baze sportive pe 49 de ani, la preţ corect.
Tabăra afacerilor cu statul
Taberele trebuie date universităţilor sau primăriilor, a susţinut Ecaterina Andronescu. Imposibil, „nu ştim situaţia clară a terenului sau a clădirii”, a replicat ministrul sportului, conform Agerpres. „Nici nu putem investi, nici nu le putem preda”.
Ce poate MTS? Să cumpere serviciile de tabără de la privaţi. Ministrul Dunca a semnat, pe 12 aprilie, Ordinul nr. 345, prin care aprobă metodologia de acreditare a agenţilor economici pentru Programul Naţional „Tabere Studenţeşti”. Pe 22 mai, MTS a publicat numele SRL-urilor selectate, şapte la număr. Judecând după cifra lor de afaceri şi achiziţiile directe bifate, rezultă că unele dintre aceste firme trăiesc exclusiv din contracte cu statul.
Între cadastru şi dezastru
Marius Dunca nu putea spune verde-n faţă că afacerile cu patrimoniul Tineretului şi Sportului alcătuiesc o ramură economică în sine. Despre BTT, care din 2013 a fost plasat în grija MTS, ministrul a spus că e „dezastru”. Aspect care l-a inspirat să solicite o radiografie de la Corpul de Control al premierului.
„Mai avem două-trei hoteluri”, a observat şeful sportului. Ei, asta s-o creadă doamna Andronescu! BTT mai are fix un hotel funcţional, Forum Costineşti, constatau jurnaliştii Digi24. La începutul lui 2016, MTS căuta soluţii pentru „salvarea de la executare silită a imobilului BTT Hotel Forum”. Măcar de dragul amintirilor de pe baricadele de nisip ale Puterii. Câte banale vacanţe parlamentare n-a înviorat, câte partide nu şi-au bronzat aici mlădiţele doctrinare!
„Vrăbiuţa secretară” imobiliară
Între timp, la minister a venit cercetaşul din Poiana cu raze X. În aprilie, conform politicabrasov.wordpress.com, Dunca a numit membri în Consiliul de Administraţie al BTT Constanţa doi tovarăşi de drumeţii: Ionela Damian şi Cosmin Mesaroş. Damian e o funcţionară cu variate competenţe, care a lucrat la biroul lui Dunca, de la ANPC, la biroul de senator al lui Dunca, apoi la cabinetul lui Dunca din MTS. Mesaroş a fost purtător de cuvânt al Prefecturii Maramureş. A demisionat în 2015, din motive de răspuns obscen la întrebările presei locale.
BTT? „O bătaie de joc”, s-a confesat Dunca la comisie. Da, dar o bătaie de joc pe care acum o controlează. Sub mandatul său, Complexul Forum continuă să fie închiriat pe bucăţi. Şi să fie ţinut în obscuritate financiară şi funciară. Să fie, adică, o pradă tot mai uşoară pe piaţa turistico-imobiliară. Până la urmă, asta e şi misiunea nerostită a şefului MTS: de agent imobiliar, care veghează să nu ajungă bazele extravilane şi intravilane pe mâna unor amatori, ca studenţii, antrenorii şi sportivii. Dunca a anunţat că abandonează proiectul Polivalentei din Bucureşti, programul de guvernare se concentrează pe stadioanele pentru Euro 2020. El, unul, s-a conformat. A şi cerut CNI să facă o radiografie.