Mentalitate de sportiv

Tiberiu Uşeriu ne-a adus dintre gheţuri o veste bună despre puterile noastre omeneşti

După ce a câştigat anul trecut Ultramaratonul Arctic, Tiberiu Uşeriu a fost premiat cu 6.000 de euro de autorităţile locale. „Legea nu ne permite să oferim finanțări după bunul nostru plac”, precizase un oficial de la judeţ. Premiatul a donat o parte din bani unui copil care face sport. Restul l-a păstrat pentru participarea la alte competiţii. Taxa de înscriere la Ultramaraton, de exemplu, e de aproximativ 3.000 de euro. Experienţele „din care sper să supravieţuiesc” nu sunt neapărat ieftine.

Ce e de făcut cu acest tip de campion, unde să-l pui? Mai ales după ce a câştigat pentru a doua oară cursa pe gheaţă! 566 de kilometri, la minus 60 de grade. Cum ar spune baronul de Coubertin, important e să ai şosete de lână. În primele opt ediţii, doar 20 din 200 de participanţi au ajuns la finiş. E genul acela de competiţie în care poţi să fii singurul concurent şi să ieşi, după mare luptă, pe locul doi.

Degerăturile de primăvară
La această a noua ediţie, bistriţeanul a condus detaşat. A degerat, degerăturile s-au infectat. S-a oprit, l-au îngrijit, apoi a continuat marşul, înteţind pasul. Nu poţi să pui un asemenea campion pe afişe de campanie. „Mândri că suntem nebuni”. Ce majoritate zdrobitoare ar îndrăzni să se identifice cu aşa ceva? Nu poţi nici să spui că Uşeriu e un ambasador etc, etc, că a făcut cunoscut numele României la punctele de control, care „asigură doar adăpost şi apă caldă”.

Pe deasupra, sportul pe care-l practică Tiberiu Uşeriu n-are nevoie de infrastructură. Nici măcar de echipament. Omul se antrenează iarna, la bustul gol, în Pasul Tihuţa, care-a fost construit prin Programul „400 de orogeneze”.

Refrenul cu fibra naţională talentată nu se potriveşte. Explicaţiile telenoveliste ale succesului merg ca nuca în perete. Nu poţi să spui că avem tradiţie, şcoală, industrie. Avem câţiva oameni, care se ocupă cu aventuri extreme, pe vârf de munte, prin deşerturile lumii, pe apă. Cel mult, putem spune că avem şi noi alergătorii noştri tibetani, precum cei din povestirile lui Culianu. Duc mesaje tainice, pe căi neumblate. Ştafeta sensului, dusă de cei puţini.

În ciuda faptului că tiparul lui nu se produce în serie, Tiberiu Uşeriu este un mare sportiv. Al nostru, al oricui.  Un mare sportiv, pentru că şi-a asumat cursa asta ca pe un destin. O şi numeşte „cursa vieţii”. Profesionişti, amatori? Nimic mai artificial pentru un sportiv. El vede drumul, atât cât se lasă văzut.

Vânzătorul de kilometri
Importanţa lui Tiberiu Uşeriu pentru sport şi nu numai e importanţa cazurilor limită în demonstrarea unei teoreme. Faptul că a câştigat Ultramaratonul de două ori nu afirmă ceva anume despre specificul românesc. Povestea bistriţeanului de 42 de ani e omenească şi-atât. Atât de omenească încât Uşeriu a petrecut zece ani în închisoare, în Germania, pentru jaf. A ieşit şi a început să alerge. Şi să „vândă” kilometri, pentru proiecte caritabile ale Tăşuleasa Social. „Sunt foarte mândru de ceea ce sunt astăzi”, a declarat el, când şi-a lansat autobiografia. „În urmă cu 20 de ani, când s-au întâmplat faptele mele, cred că nici măcar nu ştiam ce înseamnă să fii mândru”.

Tiberiu Uşeriu şi-a schimbat viaţa. Nu putem şti cum, dar ştim, iată, că e posibil! „Cred că psihicul este atuul meu”, mărturisea Uşeriu, pentru alerg.ro. De aceea a şi ales cursa de la Cercul Polar, pentru că „la un moment dat este dusă mai mult de psihic”. Toate meciurile se joacă întâi în gând. Cât despre corp, trebuie să-i mulţumeşti, e sfatul de pe site-ul oficial al competiţiei. Să iei în rucsac o prăjitură de ciocolată, „chiar dacă se turteşte”. Recompensă de zile grele.

Secretul rezistenţei se află în interior, în ultimul strat al minţii, ca răvaşul alergătorului tibetan. La fel ca el, Tiberiu Uşeriu nu poate să se oprească din marş până nu dă mesajul mai departe. Va alerga exact cât ne trebuie să înţelegem.