Un fleac, l-au întrebat

În loc să răspundă, odată pentru totdeauna, de ce şi-a cooptat fiul în staff, selecţionerul Daum s-a supărat pe întrebare

Nu e uşor pentru un tată să discute despre fiul său, mai ales în calitate de şef al acestuia. Christoph Daum a avut o mică explozie de aroganţă când a fost întrebat despre activitatea lui Marcel Daum, analist video la naţionala României.

Selecţionerului i s-a cerut să comenteze acuzaţiile de nepotism. Ca răspuns, i-a acuzat pe reporterii Adevărul că se fac „purtătorii de cuvânt al unor oameni care vor să facă rău”. „E de r***t  că eu trebuie să vorbesc despre acest subiect”, a exclamat Daum. „Insinuaţi că eu vreau să găsesc de lucru fiului meu!”.
Activitatea de analist video a lui Marcel Daum, conform transfermarkt.de, s-a desfăşurat sub semnul tatălui, ca să spunem aşa. A început la Fenerbahce, unde antrenor era Daum sr. A continuat la Eintracht Frankfurt, din martie 2011, când pe banca tehnică a fost numit, printr-o fericită coincidenţă, Daum sr.

Ne vorbeşte Internetul
Marcel Daum e de profesie economist. Recomandările paterne au contat în toate posturile pe care le-a deţinut în fotbal. Nu ştim cum spun turcii sau nemţii la promovarea rudelor pe linie de serviciu, dar noi, românii, îi spunem nepotism. Din afară, aşa se vede. Selecţionerul refuză să dea detalii despre cum se vede din interior.

Putea, foarte bine, să spună că fiul său a fost angajat pe baza unui interviu-fulger pe teme de familie, prin concurs cu el însuşi sau pentru motivul banal că Daum sr. nu cunoaşte alţi analişti video. Sau cunoaşte, dar aceştia nu-i inspiră încredere.

Până acum, singura explicaţie oferită de selecţioner sună aşa: „N-aveţi nevoie de mine să vă clarific aceste lucruri. N-aveţi Internet?”. Internet o fi numele purtătorului său de cuvânt. După meciurile „tricolorilor”, va expedia eventualii curioşi cu: „N-aveţi televizor?”.

Superiori până la pauză
Pare un fleac, însă e unul din acele fleacuri care fac diferenţa de la credibilitate la pământ. Şi nu e singurul fleac. Daum consideră că ar trebui să-i fim recunoscători, din principiu, indiferent de rezultate. Atrage atenţia că stă cu bagajele la uşă, în caz că-l supără ceva. Susţine că tocmai a refuzat „o ofertă de câteva milioane de euro pe an”.

La fel, şi fiul său e gata să lase baltă naţionala, „dacă ar auzi aceste acuze”. Practic, face voluntariat, în viziunea tatălui său: „În mod normal, trebuie să-i spunem: Mulţumim că faci asta extra pentru naţionala României”.

În mod normal, ar trebui întâi să evaluăm pomana pe care o fac fotbalului românesc Marcel Daum şi compania din staff-ul tehnic. Nu să lăudăm prematur simpla lor prezenţă la naţională. Mai bine aşteptăm meciul cu Danemarca, să observăm „forţa mentală” şi acuitatea vizuală în acţiune.

Până atunci, antrenorul care promite să schimbe stilul de joc al naţionalei dă lecţii de superioritate doar în afara terenului. Evident, nimic nu-l presează să termine experimentele la lot. FRF ar trebui să pună pe masă 3 milioane de euro, dacă ar decide să schimbe antrenorul, cu tot cu alaiul aferent.

Culegător de lauri, nu vânător de puncte
Oricine prelua naţionala României după Euro 2016 avea dreptul la aplauze de încurajare. Pe motiv că face un fel de serviciu umanitar într-o zonă sinistrată a fotbalului. Dar, mai devreme sau mai târziu, construcţia unei naţionale are nevoie şi de coerenţă tactică, nu doar de adoraţia publicului.

Daum a elaborat, în schimb, o viziune destul de realistă asupra alibiurilor sale. Conform acesteia, punerea intenţiilor sale sub semnul întrebării reprezintă un capriciu de ţară cocotieră. „Sunt preocupat de dezvoltarea fotbalului românesc, nu de adunarea de puncte”, a precizat el, pentru publicaţia citată.

Dacă vrem calificări, trebuie angajat încă un selecţioner, nu neapărat rudă cu primul. Iată cheia succesului: diviziunea muncii. Un antrenor recoltează laurii, un alt antrenor culege punctele de pe jos, de la firul ierbii, le şterge şi le pune în sacoşa cu lucruri de căpătat.