Primăria ştie tot. Şi când vine iarna
Un politician sută la sută informat: edilul Capitalei afirmă că 95 la sută dintre protestatari nu ştiu despre ce protestează

Mitul cetăţeanului habarnist prinde contur tot mai contondent în discursurile politicienilor. Ca aburul din canal, ies din subteranele mandatului dovezi la cald despre părerea relativ proastă a conducătorilor despre cei conduşi. Mulţi, dar manevrabili. Îi disciplinezi cu o sută în plus la salariu.
Ministrul Justiţiei a lansat tema lipsei de informaţie: românul se revoltă numai dacă e manipulat. Au urmat alţii.
Primarul Capitalei aşteaptă ca protestele din Piaţa Victoriei “să se calmeze”. Un mod sigur de a se relaxa, crede Gabriela Firea, este să citească ordonanţele pe care nişte scriitori care se ignoră le compun după ora de culcare.
“Aştept ca cei 95 la sută dintre cei care sunt în piaţă, care protestează şi care au declarat că nu au citit textul ordonanţei să facă acest lucru”, a spus edilul, citat de Ziare.com.
De unde are această informaţie? “De pe toate site-urile”. A navigat total. N-a iertat nimic, nicio sursă. De unde şi zicala: s-a informat ca primarul.
Ştie când nu e gata Polivalenta
Când vine vorba de ceea ce ştiu, ce gândesc, ce simt şi ce ar trebui să întreprindă cetăţenii, autorităţiile dau dovadă de o acurateţe vecină cu mania. Au certitudini exprimate în procente . Gabriela Firea garantează că 95 la sută dintre protestatari nu au citit textul ordonanţelor. Nu garantează apa caldă, dar IQ-ul şi procesele mentale ale cetăţenilor, astea, da.
Când vine vorba de treaba lor, autorităţile se adăpostesc în marja de eroare. Gabriela Firea nu ştie când va fi gata noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Nu oferă statistici despre banii publici cheltuiţi la CSM Bucureşti. Nu ştie când va fi fluidizat traficul. Sută la sută poimarţi. 95 la sută la Sfântul Aşteaptă, patronul spiritual al primarilor Capitalei.
Ştie când vine autobuzul
Deşi susţine că are conexiune la Internet, Gabriela Firea nu s-a informat când vine iarna. Elevii şi părinţii lor au stat cu ochii pe site-uri, să afle când încep cursurile după pauza de Sărbători. “Luni seara la comandament e posibil să anunţăm începerea cursurilor la şcoli la ora 9 în loc de ora 8 din cauza ninsorii”, declara Firea. Posibil, nu probabil.
Ezita:”Credeţi că cei peste 150.000 de elevi puteau să meargă în condiţii optime la şcoală? Eu mă îndoiesc”. Ce anotimop cartezian, iarna urbană.
Ştie cine conduce spitalele
Primăria Capitalei nu ştie câte benzi va avea Prelungirea Ghencea, la zece ani de când a demarat proiectul de lărgire a drumului, conform Economica.net. Patinoarul Flamaropol va fi renovat cândva, “nu mai devreme de 2018”. “Este normal să fie aglomeraţie la metrou”, spunea Firea, dând vina pe vremea rea. E normal ca RATB-ul să fie înzăpezit. E soluţia ideală pentru transportul public gratuit, pe care-l promitea primarul în campanie. Nu costă nimic să aştepţi în staţie.
Gabriela Firea ştie că Eduard Armeanu e membru PSD. Dar nu ştie că Justiţia i-a interzis lui Eduard Armeanu să conducă un spital. În virtutea ignoranţei, primarul Capitalei l-a numit pe Armeanu şef peste 19 spitale, după cum aţi putut citi în Gazeta.
Gabriela Firea nu a citit fişa postului de primar decât în proporţie de 0,95 la sută. S-a oprit după partea cu exerciţiile de imagine şi numirea fidelilor în posturi-cheie. “Eu rezist unei stări de stres, de tensiune chiar”, a comentat edilul despre proteste. Riscurile meseriei.
Ştie ce localuri sunt sigure
Abia după incendiul din Bamboo, Gabriela Firea a solicitat o evidenţă a localurilor din Bucureşti, să afle care sunt autorizate sau nu: “I-am rugat şi eu pe primarii de sectoare să îmi facă o informare”. Nu ştia cât de sigure sunt restaurantele şi cluburile din oraşul pe care-l conduce.
Dar ştie, “există un studiu” care arată că mulţimea “Je suis 95 la sută” nu s-a informat despre ceea ce se întâmplă în jur Dacă bucureştenii ar protesta contra şcolilor fără aviz ISU, contra spitalelor infecte, contra poluării şi contra altor rele, Gabriela Firea le-ar recomanda să citească site-ul PMB. Că de acolo alege subiectele de teză.
Ştie ce au voie să ştie bucureştenii
Locuitorii s-ar convinge astfel că mizeria din Capitală nu există. N-au motive să fie tensionaţi şi stresaţi. Alea nu sunt gunoaie, sunt forme de relief. Alea nu sunt gropi, sunt crize de comunicare ale pedalei cu asfaltul. Alea nu sunt borduri, sunt opere de artă. Alea nu sunt ambuteiaje, sunt festivaluri şi târguri stradale. Aia nu e ploaie, e o înscenare de sus. Aia nu e zăpadă, e o lovitură de climă. Urmată de o manipulare crasă prin toate buletinele de ştiri meteo. Aia nu e apă rece, e o iluzie senzorială. Aia nu e primărie, e Ministerul Gândirii Unice, dar Pozitive. Ştie ce ştim, ştie ce nu ştim, ştie ce ar trebui să ştim.
100 la sută dintre bucureşteni nu ştiu pe ce dă banii Primăria Capitalei. Şi nu e vorba doar de achiziţiile sub 5.000 de euro. Toată ceaţa, spre binele lor. Să stea liniştiţi. Un cetăţean neinformat e un cetăţea relaxat. Nu ştiu, nu-i doare, nu se stresează, nu ies în piaţă.