Momentul zero al ţării

Cum va arăta România în regimul Dragnea-Grindeanu? Ca fotbalul pe timp de Cooperativă: ros până la os de blaturi, dar fără blatişti

Liviu Dragnea manipulează când afirmă că suntem în februarie 2017. De câteva săptămâni, suntem iar în 30 octombrie 2015. Din această dată nu putem ieşi, cum ar opina Farfuridi.
Ne-au prins la înghesuială, adunaţi pe un teritoriu delimitat de graniţe stabile. Noi credeam că ne trăim viaţa, mergem la muncă, la vot, la concerte şi când colo, Guvernarea Grindeanu tocmai instalează artificiile. Nu suntem doar câteva sute, suntem ceva mai mulţi. Vor avea serios de muncă, până se acoperă complet cu hârtii curat constituţionale, coane Chirică.

Strada vuieşte de proteste. Premierul anunţă programul pentru carnea de porc şi produsele derivate, porcăriile, care golesc brutăriile. De ce porc? Pentru orice eventualitate. Vorba unui profesor de filosofie la Agronomie: „Poate că totul se petrece într-o vacă”. Să nu excludem nicio variantă. Mai ales acum, că se poartă conspiraţiile.

Executivul piroman
Cu vocaţia lui măcelărească, Guvernul Grindeanu a făcut totul, astfel încât pentru tragedia de la „Colectiv” să nu plătească nimeni. Le-a venit târziu ideea. Altfel, aveau grijă, încă de pe atunci, să dea o ordonanţă prin care să toarne şi nişte benzină. Apoi să baricadeze uşa clubului cu „altă întrebare”. Nu-i costa nimic. 64 de vieţi? O minoritate absolută în comparaţie cu interesele celor cocoţaţi pe spinarea majorităţii.

Ieri a fost 30 octombrie, azi e 30 octombrie, mâine 30 octombrie 2015. Momentul zero al democraţiei. Nu trebuie să mai moară nimeni pentru ca în centrul atenţiei statului să stea cetăţeanul, nu şoriciul. Şi nu e nevoie de mari exerciţii de imaginaţie să ştim ce ne-aşteaptă. E suficient să ne amintim ce-a însemnat un moment ca ăsta pentru fotbal. Momentul când cineva spune: „Se strânge laţul!”.

Spre nivelul Albaniei
Şansa campionatului nostru a fost că laţul s-a strâns. Ghinionul, că s-a strâns prea târziu. Ceasurile, vorba lui nenea Trahanache, erau deja înaintate, când Cooperativa a fost obligată să frâneze. Dacă ar fi continuat să jongleze nestingherită cu reciprocităţile, golea şi stadioanele, şi vestiarele.

Dacă patronii de cluburi şi-ar fi fraudat fără oprelişti echipele, dacă valizele ar fi cumpărat titluri, dacă basoreliefurile şi şampaniile ar fi plătit penalty-uri, nu mai aveam nici bruma de competiţie pe care-o avem astăzi. Fotbalul era deturnat dinspre rostul şi publicul lui spre interesele şi distracţia baronilor locali şi centrali, agonisitorii urmaşi ai secretarilor PCR de pe vremuri.

Corupţia nu ia prizonieri. Corupţia ucide. Distruge tot ce atinge. Fotbalul nostru n-a sărăcit şi nu s-a pipernicit întâmplător. 24 de ani de abuzuri şi legea bunului plac federal l-au împins acolo unde zace, sărman guraliv, şi azi. Dacă ne întrebăm unde ajunge România fără Justiţie avem răspunsul la îndemână. Unde-a ajuns şi naţionala: să spere la un egal cu albanezii.

Să tremure la meciurile cu Kazahstanul şi să se resemneze înainte de-a începe preliminariile. După 24 de ani de batjocură, ai nevoie de cel puţin alţi 24 de ani să ieşi la lumină şi la un liman.

Drumurile ni se deschid
După câteva săptămâni de Guvern Grindeanu, revenirea se anunţă deja îndelungată şi trudnică. Ne va trebui toată determinarea să ne recăpătăm încrederea în aleşii poporului. Vom tresări noaptea, de la un singur coşmar colectiv, ăla cu ordonanţe.

Dar, fără îndoială, ăsta e momentul de „laţul sau nimic”. Când se despică drumul şi fie garăm ţara în faliment, lângă Rapidul prăduit de Copos, fie o punem pe şine şi, cu puţin efort, pe autostrăzi.
Dacă, ţinând conferinţe despre mezeluri, guvernanţii speră să ne plictisim şi să obosim, n-au nimerit-o. N-avem cum să obosim. Suntem zi de zi în 30 octombrie 2015. În fiecare dimineaţă, ne trezim la fel de proaspeţi, dornici de viaţă, cu mintea limpede şi ne hotărâm soarta. Mergem la muncă, la vot, la concerte.