Demagogie lucie

În loc de dreptate pentru Craiova, Răzvan Burleanu vrea caritate pentru FRF

La fiecare termen din Dosarul Dezafilierii Craiovei, pe lângă sceneta de rigoare, de la tribunal, conducerea FRF îşi intră şi ea în rol. Se opreşte din numărat juniori sărind gardul şi se apucă de vândut chibrituri trecătorilor. Altfel cum ar putea strânge 220 de milioane de euro, despăgubiri?

FR de Flămânzi, 1907
„FRF este o organizaţie nonprofit, o sumă de membri, de cluburi şi asociaţii judeţene de fotbal”, a adăugat Burleanu, citat de Agerpres. Trecute sunt vremurile când decreta că a scăpat Federaţia de „căpuşe” şi a repus-o pe profit. Acum pledează sărăcie temporară.

E drept, organizaţiile nonprofit beneficiază de diverse facilităţi fiscale. Dar, dacă desfăşoară şi activităţi economice (vând bilete, tricouri, percep chirie pentru baze sportive), şi înregistrează profit, plătesc impozit pentru el, ca orice SRL. În vara trecută, la Digi24, Burleanu se plângea că n-are un „salariu competitiv”, deşi conduce o instituţie „stabilă financiar”, cu un buget anual de 20-25 de milioane de euro. După primul verdict în Dosarul Craiova, a avut revelaţia contrară, că gestionează polul foametei. „Întreg fotbalul românesc nu are o asemenea valoare”, a comentat şeful FRF.

Burleanu şi Sandu, fraţi de speţă
Nu banii sunt marea miză a procesului, ci recunoaşterea în instanţă a unui abuz. Înainte de a cântări deciziile judecătorilor, Burleanu ar trebui să evalueze, cu acelaşi ochi critic, şi deciziile predecesorilor de la Casa Fotbalului. Dar nu, nimic, nicio indignare. S-a fosilizat conflictul. Cele două tabere au descoperit că au încă un duşman comun, pe lângă regulament: justiţia. O vreme, Burleanu nu-l va mai trimite pe fostul şef al Federaţiei la Moş Crăciun, după rente, sau la coadă la DNA. Are altă temă pe care să brodeze: „Sincer, nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta fotbalul românesc fără federaţie…”. Ca Pământul fără buric. Ca peştele fără cap.

„Păi, 300 de milioane face Real Madrid ca valoare de jucători”, socotea, la ieşirea din sala de judecată, un Gigi Becali „fără frică”, în calitate de martor. Cum explica în vară avocatul Mircea Moise, pentru „România curată”, despăgubirile au fost stabilite pe baza clauzelor de reziliere din contractele a 39 de jucători. Aşa a rezultat o sumă impresionantă la scara Ligii 1, dar departe de orice comparaţie cu Realul. Numai clauza de reziliere a lui Cristiano Ronaldo ajunsese pe la un miliard de euro.

Avocatul apărării adăuga că suma ar putea creşte, dar de scăzut, nu va scădea sub 50 de milioane de euro.

Au scăpat de daune morale
Oricare va fi suma, inculpaţii, cu FRF în frunte, vor insista că fotbalul nostru e o afacere cu mizilicuri, nu valorează nici cât şireturile lui Messi. Noroc că au fost solicitate doar daune materiale. Dacă erau la mijloc şi daune morale, Federaţia îşi închidea de pe acum porţile.

Fotbalul nostru n-a ajuns sărac prin forţe proprii. A fost slăbit şi devalorizat de corupţia de la vârf. În plus, imaginea de confrerie întru şmecherie, cultivată de FRF, a provocat şi ea pierderi grele campionatului nostru. Grele şi irecuperabile.

„Scenariul sumbru” nu este, cum crede Burleanu, drobul insolvenţei FRF. „Scenariul sumbru” a fost deja aplicat, 24 de ani, sistematic, cu nonprofitul şi nonperformanţele pe care le ştim. Şeful Federaţiei sugerează că judecătorii ar cauza un rău şi mai mare fotbalului, dacă ar lovi într-o federaţie prea săracă pentru a-şi permite mustrări de conştiinţă. Dispariţia unei echipe de tradiţie e un fleac, un accident banal, vorba poetului, pe lângă deriva financiară a unui stat în stat la castele din Franţa.

„Nu ne permitem să plătim”. Un campionat cu tribunele pline, în care ar fi existat şi Universitatea, şi Sportul Studenţesc, şi Rapid, şi Poli Timişoara, şi-ar fi permis să achite preţul dreptăţii. Dar, fireşte, paradox românesc, n-ar mai fi fost cazul.