Când doi se bat, al treilea ia comanda

În jurul CSA Steaua dau roată aceleaşi personaje ca în anii '90. Nimic nu garantează că menajul stat - privat - Viorel Păunescu nu se va repeta

Uitându-te la americani, te încearcă un strop de invidie. Protestele lor sunt conduse de mari actori. Iar polemicile fac cu ochiul juriului de Oscar. La noi, suporterii stelişti care aşteaptă deznodământul pe frontul CSA – Becali primesc zilnic o porţie de parodie pe pâine fără sare. Becali îşi face numărul răsuflat, cu voievozi. Iar militarii se cotonogesc cu săbii de lemn, ca Nemuritorii în recreaţie. La sfârşit, rămâne numai unul, care stinge lumina şi scoate tunul din priză.

Preluare la mica neînţelegere
Nu e distractiv. E „neproductiv”, vorba MApN. Nu tu premii, nu tu box office. Şi nici nu înţelege nimeni nimic. Iar când nu înţelege nimeni nimic, explicaţia conţine, invariabil, nişte nume cu ochi albaştri. Asta era şi ideea, la începutul anilor ’90, când echipa de fotbal a fost desprinsă de Minister: să nu înţeleagă nimeni nimic.

Gazeta a publicat protocolul din 1999 dintre AFC Steaua şi MApN. Statul ceda fără mari condiţii (nişte bilete la meci, nişte locuri în lojă), pe o perioadă de 20 de ani, bazele sportive către o entitate nonprofit condusă de Viorel Păunescu. Cum a ajuns Gigi Becali la Steaua s-a tot povestit. E o poveste încă nespusă cum a ajuns Viorel Păunescu, un profesionist la luat comanda, să dea ordine la clubul Armatei. Nu era militar, era milionar. Cum a ajuns milionar? Iată o întrebare cu adevărat neproductivă.

Adevărul, prizonier în tabăra Păunescu
Dacă azi nu înţelege nimeni nimic, e pentru că nu există două tabere în această răfuială, ci trei. Nici statul reprezentat de MApN, nici privatul Becali nu au avut vreodată controlul asupra situaţiei. Au deţinut doar piese disparate dintr-un puzzle de hârtii. „Nu e vina mea că s-au făcut greşit nişte documente”, declara juristul CSA, la DigiSport. Becali flutură şi el acte ştampilate în loc de mătănii: „Totul s-a făcut în prezenţa notarului!”.

Prin 2014, Viorel Păunescu se oferise să medieze conflictul dintre CSA şi Becali. Normal. E şi omul de încredere al MApN, şi omul de încredere al latifundiarului. I-a ţinut contabilitatea la echipă, în perioada detenţiei. Păunescu reprezintă a treia tabără, cea care n-a scăpat nicio clipă frâiele la clubul campion al Europei. Cea care a pus la cale mistificarea, regizând o privatizare şi inventând un personaj finanţator.

Oriunde ar duce acest carambol cu antete îngălbenite, slabe şanse ca lucrurile să devină brusc limpezi, negru pe alb. Cenuşiul tranziţiei se ţine ca mâzga de emblema Stelei. Conflictul CSA – Becali poate dura la nesfârşit, cu aceleaşi rezultate, preponderent sonore.

Există un singur mod de a-i pune capăt. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să ne acomodăm cu realitatea. Cluburile de fotbal departamentale ţin de o anumită perioadă a istoriei noastre, iar o echipă a Armatei în Liga 1 reprezintă o idee nostalgică, nu glorioasă. Trecutul nu poate fi înviat selectiv. Doar Generaţia de Aur, fără Epoca de Aur.

Piţurcă vorbeşte deja despre sponsori, care abia aşteaptă să bombardeze cu milioane de euro în echipa Armatei. Sigur, sponsorizarea ar veni după trecerea de la societate nonprofit la SA. Fireşte, Viorel Păunescu îşi va oferi serviciile în completarea formularelor.

Nici superiorii nu mai sunt ce-au fost
Echipa lui Becali n-are decât să-şi urmeze cursul fotbalistic, sub ce nume îi trăsneşte patronului. Justiţia şi ea îşi va urma cursul, procesele pentru daune prin folosirea siglei sunt pe rol. În loc să se scindeze în poliţişti buni şi poliţişti răi, Armata ar trebui să observe că are în grijă un club sportiv, finanţat cu 9 milioane de euro, şi un stadion, construit de mâinile şi din soldele militarilor.

Cât despre gradatul jurist care îşi somează public superiorii, ei bine, trebuie păstrat cu orice preţ în funcţie. Să-l înregistreze la OSIM şi să-l plimbe pe la saloanele de invenţii: soldatul care l-a luat pe „eu” în braţe. Arma noastră secretă. Bancul.