Un pariu numit valiză

După triumful din Europa, antrenorul Astrei ameninţă că se face statuie dacă nu primeşte una urgent din partea clubului

Calificarea Astrei în primăvara europeană este una dintre puţinele veşti bune din fotbalul nostru, în această toamnă. Cumva, în virtutea inerţiei sau a calculelor, a devenit subiect de melodramă, într-un decor de sfârşit de lume.

Şi cotele plângeau!
Nici nu se terminase meciul cu AS Roma, că Marius Şumudică furase prim-planul şi îşi ştergea ochii cu el, suspinând. Nu se mai discuta despre remiza cu italienii sau despre bravura cehilor, care au întors scorul în partida cu Austria Viena. Centrul dezbaterilor se mutase pe valiza antrenorului. „Plec!”, „Nu pleca!”, „Ba plec!”, „Ba nu pleca!”, „Nu mai stau!”, „Nu sta!”, „Stau”.

Înainte de a se lăsa doborât de simţire, Şumudică a găsit atâta raţiune cât să-i înjure pe fanii Stelei. Pe fanii Astrei i-a scutit de mesaje, de data asta. Şi-a felicitat jucătorii „fără cuvinte mari”: „Chiar sunt eroi”. După care a trecut la tema sa de predilecţie: plecarea de la Astra. Refrenul sezonului trecut, şlagărul actualului sezon.

După remiza cu Roma, Şumudică a prezentat pe larg oferta de la Gaziantep. Şi a precizat că semnează iminent, pentru că nu mai suportă „lipsa de respect de la Astra”. Cu alte cuvinte, alege locul 15 în Turcia în loc de Europa League dintr-un singur motiv: banii, dovada palpabilă a respectului. La formaţia giurgiuveană trebuia să facă memorii pentru a-şi încasa salariul.

E calificare, nu înmormântare
Preşedintele Dani Coman a replicat, flegmatic: „Şumudică e supărat tot timpul”. A fost ca o scurtă scenă de poker, în care antrenorul se lăuda cu asul din mânecă, iar şeful de club flutura imperturbabil careul de aşi. Şumudică a ars etapele ierarhiei şi i s-a adresat în eter patronului. A ameninţat că va sta pe bancă „pe post de statuie” dacă Ioan Niculae nu renunţă la cei 150.000 de euro, clauză de reziliere. Să sperăm că nu renunţă. Să vedem cum reuşeşte statuia să arate degetul mijlociu.

Astra se calificase în primăvara europeană, iar în vestiare începuse priveghiul. Antrenorul îşi negocia plecarea, Alibec îşi lua adio, „el se duce la rivalii de moarte”, a lămurit Şumudică. Rivalul nostru, clientul nostru pe mercato.

Astra a mai trecut prin asta. S-a destrămat şi după plecarea lui Isăilă, şi iarna trecută, după plecarea lui Budescu, şi în vară, după suspendarea pentru pariuri. S-a destrămat şi în toamnă, de câteva ori.

Unde dialog nu e, nici teatru nu e
Umbra fenomenului Unirea Urziceni planează la gruparea giurgiuveană. Umbra lui „Ura şi la gară!”. Dar nu Dan Petrescu a decis soarta Unirii, ci patronul Bucşaru. Cu sau fără Şumudică pozând pentru monument, campioana rămâne la mâna lui Ioan Niculae.

Contrar părerii antrenorului, faptul că magnatul „n-are dialog” cu staff-ul tehnic, faptul că nu le numără sarmalele jucătorilor şi nu dă indicaţii plenare la TV reprezintă un avantaj pentru Astra. A se vedea efectul acestui tip de teatru asupra Stelei.

Şumudică a confiscat momentul echipei degeaba. A transformat sărbătoarea într-o înmormântare, doar pentru a face cunoscut tuturor celor interesaţi de fotbal că i-au murit lăudătorii. Ce-i al lui e-al lui: munca, tactica, metodele de a-şi ţine echipa unită şi motivată. Dar există viaţă şi după Şumudică, şi după Săpunaru, şi după Budescu sau Teixeira.

Echipa şi-a consolidat un stil, joacă un fotbal deschis, curajos, modern. Şi se agaţă de fiecare rezultat ca de trapez, evoluând fără plasă de siguranţă. De aceea s-a calificat, nu pentru că şi-a propus să fie anti-Steaua Europei.

Nimeni nu i-a promis Astrei ziua de mâine, nu mai vorbim despre cea de poimâine. Şumudică plânge după perspectivă, după securitate financiară. Nu-l opreşte nimic să le caute în altă parte. Dacă n-a plecat încă e pentru că nu ştie cum se spune Steaua în turceşte. Măsurile disperate cer translatori pe măsură.