Un vulcan mare şi un pas mic

Secretul reformei în învăţământ se află în rucsacul alpinistei de 13 ani Dor Geta Popescu

În vreme ce Dor Geta Popescu escalada un vulcan din cealaltă emisferă, ministrul Educaţiei anunţa că îi uşurează povara. Şi semna un ordin care s-o scutească parţial de teme, pe ea şi pe ceilalţi elevi români.

Fetiţa din ţara ghiozdanelor

La cei 13 ani ai ei, Dor Geta e cea mai tânără fiinţă umană care a urcat pe Giluwe, un vulcan de peste 4.000 de metri, din Papua Noua-Guinee. I-a mai rămas un vârf şi încheie circuitul „7 Vulcani”.

După atâtea urcuşuri şi coborâşuri pe munţi de tot felul, prin junglă, printre gheţari, printre nori, micuţa braşoveancă ar putea da lecţii despre cum să-ţi faci bagajele. Despre ce trebuie să iei cu tine la drum, pentru a-ţi atinge ţinta. Fiecare obiect din rucsac are rostul lui. Maximum de utilitate, minimum de greutate şi de volum.

Ruscacul Dor Getei e exact opusul ghiozdanului pe care-l cară copiii din România. Temele prea multe „nu fac altceva decât să le tocească nervii” elevilor, spune ministrul Educaţiei, citat de Hotnews.ro. E remarcabil că s-a gândit cineva de la MEN la asta, în ultimii 17 ani. Dar, de fapt, altceva toceşte nervii: absurdul.

Copiii, cu puterile lor nebănuite, ar duce în spate, ca Dor Geta, şi jumătate din greutatea lor, în manuale teoretic gratuite. Dar tot nu s-ar lămuri de ce toată această corvoadă. La ce le folosesc temele vrac şi memorarea de informaţii în cantităţi industriale? La ce bun această şcoală care le îndeasă pietroaie de râu în bagaj, pe principiul “Ce nu te striveşte ca personalitate te turteşte ca intelect”?

Sunt acri strugurii în Himalaya

Propunerea cu reducerea temelor şi a “agresivităţii şcolii” a fost lansată de academicianul Solomon Marcus, în februarie, într-o emisiune la Digi24.  Ministerul Educaţiei a preluat-o, a personalizat-o şi a transformat-o într-una din multele măsuri care slujeşte mai degrabă ipocrizia sistemului decât interesul elevului.

Ordinul de ministru e, de fapt, o recomandare. Lasă o portiţă de vag profesorilor, care pot strecura pe acolo mai multe proiecte, portofolii, rezumate, recapitulări pentru acasă. Programa a rămas supraîncărcată. Iar rădăcina relelor din învăţământul românesc, accentul pus pe memorare, nu pe înţelegere, e neatinsă.

“Nu poate să vină un ministru să spună dă la o parte totul”, s-a justificat Mircea Dumitru. Ce a vrut să exprime autorul aici? Că el, unul, n-a putut. S-a uitat la Everest, l-a măsurat din ochi şi s-a lăsat păgubaş.

Fabrica de dromaderi cu diplome

Până vine vreun alpinist în fruntea Educaţiei şi interzice mersul pe burtă, copiii să-şi caute singuri drumul. Să meargă la nimereală, cocoşaţi de ghiozdane, “până le intră picioarele în fund”, vorba Dor Getei. Nimeni nu se naşte cu harta-n mână. Un cap cu care să gândească singuri, să analizeze şi să ia decizii la fiecare pas le-ar fi de folos. Nu au nevoie de nimic în plus, dar nici în minus.

Sistemul educaţional românesc nu şi-a propus niciodată să le ofere asta. Dor Geta Popescu e o norocoasă, pentru că merge pe munte, care e o şcoală adevărată. Colegii ei de generaţie merg la şcoala muntelui lui Sisif. Dor Geta a învăţat că nu merită să pui în rucsac un balast de câteva grame de usturoi. La peste 6.000 de metri, îngheaţă şi nu e bun de nimic.

Poartă după ea tricolorul, tema ei pentru acasă. Dar sigur nu şi-ar lua în expediţie carnetul de note. Sau vreo coroniţă de premiant. Decât dacă i-ar găsi o întrebuinţare. Ca acel scriitor grec care, student fiind, folosea frunzele din cununa de lauri, cucerită la scrimă, pentru a-şi condimenta mâncarea.