Iconiţe cu specialişti

"Naţionala" învaţă şi din greşelile celor mari. Ale Germaniei, de pildă. De aceea Daum nu-şi propune să bată Polonia

Pe măsură ce selecţionerul Daum ne dezvăluie planurile sale privind meciul cu Polonia, ne dăm seama că ştim mai multă germană decât ar fi de dorit. Pe moment, te derutează anglo-saxona în care e ambalat. Dar mesajul are acelaşi sâmbure amar.

„Aşa nu vor putea să ne învingă!”. Adică vom juca pe contre, pe teren propriu. Dar, în prezentarea lui Daum, statul cu fundul în poartă sună a opţiune estetică. Un curent filosofic, pe baza căruia vom construi o echipă competitivă. Sau un autocar de cursă lungă.

Nici nu vrem, nici nu putem
„Stop! Nu poţi ataca Polonia”. Dacă n-ar fi vorba despre fotbalul românesc, Daum trecea drept excesiv de prudent. Dar în fotbalul românesc există şi „nu vreau”, şi „nu pot”. Felul cum îmbracă strategul trista marfă e un veritabil număr de echilibristică. Nu doar România sau Albania, nici Germania, precizează selecţionerul, nu poate ataca Polonia.

Neputinţa noastră nu e un mărunt caz particular, e consecinţa unei legi universal valabile. Nu e scuzabilă, e aproape lăudabilă. Iată, avem un punct comun cu granzii. Dacă ne amintim bine, nici Portugalia, campioana europeană, n-a putut ataca „naţionala” lui Nawalka decât de la 11 metri.

Comunicare de coşmar
Predecesorii lui Daum n-au avut tactul ăsta, să anunţe din timp că vom ţine capul la cutie. În general, nu anunţau mai nimic, ferecau porţile, să nu se evapore secretul de fabricaţie al resemnării. N-aveau curajul sau stăpânirea limbii engleze, să ne comunice pe şleau că jucăm la 0-0. De unde şi valul de dezamăgire, după fiecare meci pe care „naţionala” părea că-l abordează ca pe bătălia cea de pe urmă.
De unde şi tensiunea dintre selecţioneri şi restul lumii. După meciuri, dădeau vina pe „atmosfera negativă din jurul echipei”, pe „beţivii şi drogaţii” din tribune sau pe „poporul român labil psihic”. Aşteptările din afară ale suporterilor se dovedeau, mai de fiecare dată, visătoare.

Înapoi, la metoda mioritică
Visând, ne-am dus cu Mioriţa la un veterinar străin. Nădăjduind, superstiţios, că îi va pune un diagnostic mai flatant decât cel ştiut în româneşte. Că e o oaie mai mult mondenă decât sportivă, care dă bârfe în loc de lapte şi se pretează la tot felul de jocuri de culise, în loc să rumege fazele fixe. Ei bine, Daum a constatat acelaşi lucru, după câteva luni de observaţie. Şi, sub presiunea rezultatului, a recurs la soluţiile bătătorite de fuga în munţi. „Nu ne interesează posesia”, nu ne interesează spectacolul, ne interesează fântânile şi câmpiile.

E bună o remiză cu Polonia, acasă? E foarte bună. Numai Moţi, abia aterizat din Bulgaria, n-a avut timp să-şi adapteze discursul la absenţa noroiului de calitate de pe Arena Naţională. A rămas blocat în triumfalismul de dinainte de Euro 2016. „Polonezii nu sunt invincibili”, ne informează el. Statistic vorbind, are dreptate. Dar noi, cu vânătăi de la iarba infailibilă din Kazahstan, îngroşăm procentul de 99 la sută.

Ca dovadă, Daum a mai chemat un specialist în staff. Un antrenor de arte marţiale, să-i dea încredere lui Săpunaru că e pe calea cea bună. La Iordănescu, măsurai panica după ritmul în care pupa iconiţele. La Daum, o măsori după cantitatea de specialişti convocaţi la lot. Despre gusturile în materie de minuni nu se discută.

Spectacolul la ei!
Până acum, meşterul din Ţara Nemţească a studiat vehiculul. N-a avut când să-l şi urnească. Atât a schimbat, îi spune „atelaj cu tracţiune animală”, în loc de „căruţă”. A pornit întinerirea lotului, fără să forţeze. Pe termen scurt, mizează pe scripeţii clasici. Revoluţiile nu se petrec de azi pe mâine decât la televizor. Cu Polonia, „tricolorii” îşi vor apăra poarta, nu orgoliul.

Deşi pe afiş nu apar decât prevestiri de chin, stadionul va fi plin.

Suporterii „naţionalei” probabil au trecut demult dincolo de pesimism şi optimism. Au ajuns la stoicism. S-au stabilizat, ca să zicem aşa. Dar, de data asta, nu vin să se plictisească. Vin să-l vadă pe Lewandowski.