Profitul e numai unul

Deşi mai ştie doar o brumă de fotbal, Steaua învaţă lucruri noi despre adversari şi despre cum să păcăleşti UEFA

„FC Zurich nu e o echipă de nimic”, crede Adi Popa. Mijlocaşul Stelei a ajuns la această concluzie în timp-record, după numai două meciuri disputate cu elveţienii. După primul, scor 1-1, a descoperit cum poate fi învinsă Zurich. „Dacă eram lucizi, închideam jocul mai devreme”. După retur, scor 0-0, a mai găsit o metodă: „Dacă eram mai pragmatici, ne făceam meciul mai uşor”.

Luciditate şi pragmatism, doar astea lipseau. Plus că „lui Golubovici i-a lipsit doar golul”, lui Boldrin i-a lipsit doar coordonarea, lui De Amorim i-a lipsit doar concentrarea. Lui Reghecampf i-a lipsit doar Nicuşor Stanciu. Deşi el, unul, era convins că îi lipsesc cei care cară pianul peste degete şi crampoanele până pe tibii. Pentru că, în faţa elveţienilor, „calitatea tehnică contează mai puţin”.

În Europa League, Steaua nu s-a dus după puncte. S-a dus să exploreze potenţialul adversarilor. Iată, Zurich nu e „o echipă de nimic”. Dacă mijeşti ochii, e ceva acolo, care se fâţâie şi nu te lasă să legi două pase. Delirul compensaţiei: pe cât de şters e jocul vicecampioanei, pe atât de înflorite sunt viziunile antrenorului, jucătorilor şi finanţatorului stelist, după meci. Se referă toţi la o echipă paralelă, fără legătură cu realitatea somnambulă de pe teren. O echipă care luptă cu adversari reinventaţi, deci redutabili, aplicând o strategie combinată de Monopoly şi „Nu te supăra, frate!” bine pusă la punct.

Lupta la titlul de cercetător
După remiza ultimei şanse, patronul Becali anunţă că în iarnă aduce trei jucători, aleşi cu „ochi de geniu”. Asta, după ce a vândut, cu mână de tarabagiu, tot ce se putea vinde din vestiar. Departe sunt vremurile când antrenorii Stelei se plângeau că luptă pe trei fronturi, că joacă din trei în trei zile. Şi, de aceea, trebuie să sacrifice spectacolul în campionat pentru o viteză în plus în Europa.

Sezonul acesta, nu că Steaua ar avea ce să mai sacrifice, dar astfel de lamentări n-aveau rost. Obiectivul ei evident, asumat lucid şi pragmatic, după remiza cu Villarreal, este titlul şi atât. În cupele europene, nu şi-a propus decât actul de prezenţă obosită. Pe Adi Popa nu l-au informat, n-avea sens, e deja pe lista de plecări.

E şi motivul pentru care insista Reghecampf, după înfrângerea cu Osmanlispor, 0-2, „să nu dramatizăm, e abia primul meci”. Nu dramatizează nici după ce a parcat pe ultimul loc în grupă, cu şanse matematice la calificare. El bifează condica experimentelor şi improvizaţiilor. Aşa-i când ai drept şef un cercetător ştiinţific, care conduce teze despre primul „11”. Te bântuie imboldul de a-ţi îmbogăţi cunoştinţele.

Laboratorul de făcut bani
La Zurich, Reghecampf a reuşit să demonstreze o lege importantă a fizicii, legea gravitaţiei. Cum echipa nu poate să cadă mai jos de locul patru, probabil va trece la proiectul următor: legea levitaţiei piciorului în direcţia mingii.

Steaua doar s-a prezentat în Europa. Astra s-a prezentat onorabil. La un pas de insolvenţă, şi-a păstrat forţa grupului, atitudinea, motivaţia, posesia mingii. Campioana nu-şi permite să amâne rezultatele până la iarnă. Chit că trebuie să le scoată din nimic, din iarbă vopsită. Steaua are alte socoteli. Ea e numai una, banii de la UEFA sunt mai mulţi. La fel şi banii pe bilete şi din transferuri. Fiind în inferioritate numerică, se baricadează, pune punga în poartă, încasează bonusul şi apoi hibernează până sezonul următor. Când vor veni şi mai mulţi bani de la UEFA. Pe termen scurt, nimic n-o împiedică să scoată „cash”-ul din laborator, după toate legile profitului şi artileriei.

Pe termen lung, desigur, remiza de la Zurich riscă să devină un reper al performanţei. Iar Reghecampf, un inventator de legendă. Renumit pentru paratrăsnetul fără fir de pe banca tehnică, binoclul cu care vezi lungul nasului şi experimentul cu raţa prin apa fotbalului mare.