Condamnaţi la toamnă
Ultimele şanse ale Stelei s-au îngălbenit şi au căzut aproape fără luptă la Zurich. Semn că primăvara europeană întârzie încă un an

Abia pe terenul neted din Zurich, departe de noroiul ingrat de-acasă, tactica Stelei a semănat puţin cu şahul. Fiecare jucător s-a concentrat la tabla lui, cu 64 de pătrate, încercând să anticipeze mutările mingii. Adi Popa şi Niţă, de câteva ori, au şi reuşit. În meciul de „totul sau nimic”, vicecampioana României a început aşa şi-aşa. A stat pe gânduri 20 de minute, să vadă încotro o apucă retrogradata elveţiană. Ce-şi propune?
Elveţienii şi-au propus să adune firimiturile. Li s-au deschis poteci îmbietoare spre cămara Stelei, aşa că s-au înarmat cu sacul şi au dat atacul. Ei au avut prima ocazie. Steliştii au prins din zbor ideea şi au ripostat. De Amorim a ţinut pe vârful ghetei grăuntele de aur, o clipă, dar a mutat în formă de L, peste.
Au urmat minute lungi de cri, cri, cri, fotbal gri. Fără sclipiri, fără tragere de inimă, fără planuri comune. Harnic spre stahanovist, Adi Popa a sprintat, a sprintat şi iar a sprintat. Dar n-a izbutit faza fixă salvatoare: să centreze, apoi să dea tot el cu capul. Ceilalţi stelişti au aprofundat jocul de mijloc, printre furnicile gadze.
Meciurile decisive nu sunt specialitatea lui Reghecampf. Dacă partida se disputa în Liga 1, într-un colţ de provincie, ar fi câştigat-o din inerţie. Dincolo de Liga 1, inerţia îşi pierde virtutea şi devine suficienţă.
De-aia nu ajunge greierele românesc în primăvara europeană şi ia poziţia ghiocelului într-o grupă accesibilă. Pentru că a transferat şi s-a antrenat întreaga vară. Sau, în orice caz, a cântat despre asta.