Un bec în curtea şcolii
Deşi aleargă după manuale şi microbuze, elevii nu fac destulă mişcare, crede un deputat

Profitând de faptul că numai adulţii au drept de vot, un deputat plănuieşte să le mărească elevilor săptămâna de muncă. Să vină şi sâmbăta la şcoală, pentru ore de sport suplimentare. Nu poţi decât să te întrebi dacă nu cumva aleşii au o vacanţă prea lungă şi se întorc cu mintea prea odihnită în băncile Camerelor.
Iniţiatorul acestui proiect, deputatul Florin Gheorghe, a avut timp toată vara să cugete. Culoarea lui politică e irelevantă. A schimbat atâtea partide, patru în trei ani, încât, dacă se roteşte un pic, arată ca discul lui Newton. Şi oricum, toate partidele, acelaşi alb imaculat. În fine, alesul de Constanţa a căutat soluţii la crizele majore ale Educaţiei şi Sportului. Nu pentru fiecare domeniu în parte. Pentru ambele, deodată.
Copiii din România nu fac suficient sport, deşi stau cam mult la şcoală. O vreme, s-a discutat despre dublarea sau triplarea numărului de ore de educaţie fizică. Dar orarul era deja adjudecat.
Şi-atunci deputatului Gheorghe i s-a aprins becul: să punem ore şi sâmbăta. Cum de nu s-a gândit nimeni până acum? Că iniţiative au tot fost. Dar era greu să le înghesui în cinci zile. Aşa, pentru ora de fotbal, elevii ar trebui să vină şi duminica la şcoală. Iar dacă se aprobă cursul de Dezvoltare socio-emoţională sau cel de Istorie recentă a românilor, elevii vor trebui să lucreze şi luni. Ca parlamentarii.
Spre săptămâna de opt zile
Cine-a pus weekend-ul în drum, ăla n-a fost pedagog bun. Deputatul constănţean a deschis drumul spre săptămâna preuniversitară, care să dureze vreo două săptămâni, şi săptămâna academică, de o lună.
„M-am gândit că sâmbăta oricum copiii sunt liberi, marea majoritate a părinţilor sunt liberi”, a explicat el, citat de Digi 24. Vedeţi? S-a gândit. Un politician bun aşa se recunoaşte. E meditativ, taciturn. Nu întreabă alegătorii, nu se consultă cu ei. Ştie, prin puterea telepatiei cu care a fost investit, ce doresc oamenii, de ce au nevoie.
Vestea că trebuie să vină la ore şi în weekend îi va bucura grozav pe cei mari şi pe cei mici, mai ales pe cei care fac naveta şi nu încap în microbuze. Vor parcurge în pas mai voios câţiva kilometri pe jos, până la ora de sport. Odată ajunşi, vor efectua încălzirea. Apoi vor face mişcare înapoi, spre casă.
Are cravata lui, vrea pionieri
„Prioritate legislativă”, aşa o descrie părintele ei, într-un comunicat: „creşterea numărului de ore de educaţie fizică din învăţământul preuniversitar, într-o formă în care sper să umplem stadioanele de copii”. Pentru a se naşte o astfel de frază, a fost nevoie să se întâlnească şi să-şi dea mâna tovărăşeşte nostalgia şi demagogia.
Înainte, când se mergea la şcoală şi sâmbăta, era mai bine. Iată raţionamentul care stă la baza acestui proiect de lege. Stadioanele erau pline de copii, la defilările de 23 august. Aveam medalii la Olimpiadă, aveam chiar şi manuale gratuite.
Deputatul îi adaugă proiectului un „nu ştiu ce” elegiac, cu adresă socială: „Şi copiii care nu ar avea acces la diverse cluburi sportive, unde se plătesc anumite taxe, ar putea face aceste ore de sport”. Şi cu asta, a tuşat şi Educaţia, şi sportul, şi sărăcia. Puncte ochite, puncte lovite. Epuizate chiar. Nu le-a rezolvat, n-avea cum, dar măcar le-a dat teme pentru acasă. Probleme noi.
Acest efort de concepţie, această trudă în promovarea unei „priorităţi legislative” de unică folosinţă nu sunt în zadar. Deputatul Gheorghe le-a dat o pâine de mâncat colegilor săi de la comisii şi din plen. Să aibă ce dumica pe ordinea de zi.
Fără asemenea materie primă, sută la sută celuloză, Parlamentul ar intra în şomaj tehnic. Caz în care elevii ar trebui să muncească şi mai mult, să lase mingea şi să ţină ţara în spate, la preţul piperat al cornului cu lapte.
Foto: constantanoastra.ro